Va prezint doua… studii de caz.

1. Acum mai multi ani am trecut de o serie de interviuri si am fost angajata intr-o companie nici prea mica nici prea mare pe un post pe care mi-l doream foarte mult. Intre mine si presedintele companiei era un singur om, respectiv sefa mea directa.

Ma duc plina de entuziasm in prima zi de lucru despre care mi se spusese ca se termina la 18.30 si constat cu stupoare ca sefa mea isi aloca si imi aloca sarcini pana undeva in jurul orei 24.00. Intrucat eram mai mica si mai proasta nu am comentat nimic, spunindu-mi ca ‘ei, s-a intamplat astazi ca au fost prea multe probleme!’. Dupa ce de luni pana sambata se intampla acelasi lucru, adica ies din casa la ora 7.00 dimineata si ajung inapoi dupa ora 1.00 – tot dimineata!!! – imi iau inima in dinti si imi intreb sefa: ‘Dar parca la interviu mi-ati spus ca programul se termina la 18.30…’.

Raspuns: ‘Da, intr-adevar, asa era cand m-am angajat eu aici, dar in timp tot am ramas dupa program sa mai termin una, sa mai termin alta si mi-am prelungit singura programul. Nu ca mi-a spus cineva, dar imi place firma asta si vreau sa fac cat mai mult si sa iasa bine.’ La afirmatia mea – fireasca spun eu – cum ca nu intentionez sa urmez acelasi program pentru ca as fi o epava in cateva luni, m-a privit contrariata si mi-a dat de inteles ca nu pricepe cum adica eu nu vreau binele companiei si ca, tocmai pentru ca presedintele ei este un om atat de fain care nu ne impune nimic, ar trebui sa ne aratam interesul. Mi-am prezentat bineinteles demisia dupa lunga sedere de o saptamana si dusa am fost. Mentionez ca domnisoara manager avea fix 29 de ani!

2. In urma cu aproximativ 2 ani am trecut din nou o serie de interviuri, de data aceasta pentru un job pe care il vanam din facultate intr-o companie pe care o monitorizasem permanent, dar care nu-l scosese la concurs ani buni. Ar fi fost incununarea de moment a vietii mele profesionale si eram hotarata sa accept un program prelungit, daca este nevoie, pana undeva in jurul orei 22.00. Mi se adusese din nou la cunostinta ca timpul de lucru se incheie undeva in jurul orelor 18.00, inclusiv sambata, cu mici exceptii atunci cand exista un dead-line presant.

In prima zi de lucru mi s-a facut instructajul: nu am voie sa vorbesc la telefon in interes personal cat timp ma aflu la job, nu am voie sa parasesc incinta firmei pentru a merge la magazinul din colt fara bilet de voie, etc. Am intrebat bineinteles si de program. Raspuns (de la o domnisoara care avea datoria sa ma familiarizeze cu ce se intampla pe acolo): ‘Nu iti cere nimeni sa stai dupa program, dar trebuie sa stai pana iti termini sarcinile; pot sa-ti spun din experienta personala ca in primii mei doi ani aici nu am plecat niciodata inainte de 00.30!’, adaugind si un „pana inveti iti va lua mai mult timp sa le faci!”.

Am refuzat politicos jobul si astazi sunt cel mai fericit om pentru ca programul lor prelungit se intindea pana la 24.00 si nu pana la 22.00… caci daca era pana la 22.00, in prostia asta a noastra – sau cel putin a mea – care se manifesta prin goana irationala dupa reusita profesionala, as fi acceptat sa fiu sclava pe plantatie timp de 14 ore pe zi, in FIECARE zi, doar pentru ca era vorba despre jobul mult visat!!!

Si acum va invit sa tragem impreuna concluziile: oare chiar e numai vina angajatorului? Nu cumva este in primul rand vina noastra? Intram in primii ani dupa terminarea studiilor in campul muncii si suntem dornici sa aratam lumii de ce suntem in stare. Ne lasam manipulati de replici ale angajatorului de genul ‘Intai trebuie sa inveti si sa capeti experienta, apoi vorbim de mariri de salariu!’ si sforaie orgoliul si dorim sa vada TOTI ca invatam repede si ca aducem venituri considerabile companiei; ne obliga cineva? NU NE OBLIGA NIMENI! Sa lasam scuzele legate de bani. Daca niciunul dintre noi nu ar accepta, angajatorul nu ar avea ce face. Ar fi nevoit sa ceara un timp de lucru omenesc si sa plateasca orele suplimentare. Degeaba aruncam cu pietre in angajator cand ne mancam intre noi si vrem sa aratam sefului ca muncim mai mult decat colegul intr-un acces de servilism gretos.

Haideti sa ne intocmim o lista de prioritati in aceasta saptamana. Primul rand de pe aceasta lista trebuie se fie EU. Lasati munca pe branci in folosul firmei cand n-ati mai trecut pe acasa decat ca sa cadeti pe o canapea si sa dormiti de mai bine e o luna. Si eu sunt de principiul ‘daca imi fac munca asa cum trebuie, compania va merge bine, deci imi va fi si mie bine caci voi creste odata cu ea’, dar, ca orice lege, acest principiu trebuie sa aiba norme de aplicare clare si care nu pot fi incalcate.

NU renuntam la timpul cu iubitul, NU renuntam la cele 8 ore de somn recomandate, NU renuntam la o plimbare prin parc dupa o zi grea, NU renuntam la o cafea cu prietenele, NU renuntam la timpul petrecut cu copiii nostri! Acestea nu sunt de vanzare pentru niciun salariu din lume, pentru ca scopul muncii noastre nu este sa castigam bani, ci sa castigam bani care sa ne ajute ca cele scrise mai sus sa se intample cat mai frumos! Si nu depinde doar de angajator, ci depinde de NOI, de cat de mult curaj si de cat de multa intelepciune dam dovada atunci cand spunem NU!

Articolul Sa ne revizuim prioritatile! apare prima dată în Reeija.

Am remarcat si eu un astfel de cliseu in vorbirea comuna, care, de obicei, este exact opusul realitatii. Cunoasteti si voi oameni ce, in primele 20 de minute de cand au fost prezentati cuiva, au grija sa specifice – asa, ca sa nu existe vreo umbra de indoiala – „Eu sunt o persoana care zice in fata cand are ceva de spus” si, ca sa fie la maxim credibilitatea, intaresc si cu un „Eu sunt ardeleanca si stii ca ardelencele…” ori „Eu sunt olteanca si stii ca oltencele… ” sau chiar „Eu am o bunica nemtoaica si stii ca…”. Nu as vrea sa generalizez, dar cel putin toti cei intalniti pana la aceasta varsta frageda care au avut ideea sa inceapa o conversatie cu mine trambitind ca spun totul in fata… sunt aparent cei mai buni prieteni ai mei caci nu mi-au facut niciodata vreun repros, nu mi-au spus niciodata ca sunt prea… blonda ca sa-mi stea bine ori prea vorbareata ca sa nu fiu obositoare ori… in fine, NU MI-AU ATACAT NICIUN DEFECT! Aaaaa, nici de-al meu, nici de-al altcuiva – sau cel putin nu de-al altcuiva care era… de fata.

In primul rand, pana la urma ce este asa mare scofala sa spui totul in fata?! Auto-laudarosenia cu pricina este gandita prost de la inceput. Sunt atatea situatii in care nu e indicat sa rostesti exact ce iti trece prin minte. Unde am ajunge daca ne-am auzi unii altora gandurile? Suntem oameni, am stabilit un cod de politete care sa armonizeze viata sociala – chiar ma indoiesc ca, in loc sa-i spui „sarut-mana” vecinei de 70 de ani de la etajul trei, ai fi un om adevarat daca ai trece pe langa ea si i-ai arunca „mai babo, de ce nu stai tu pe-acasa in loc sa ma pui pe mine sa-ti car sacosa care te cocarjeaza din piata?”. Ce daca te-a retinut si ai intarziat la serviciu – tot e nepoliticos, nu?

Daca s-ar gandi si ei un pic, oamenii care se lauda ca spun tot in fata ar trebui sa stie ca altceva este de subliniat: sunt un om care nu spune pe la spate ceea ce nu-ti spune in fata!!! Hehe, dar asta nu puteti spune, nu-i asa? Pentru ca nu ar fi adevarat! Un om dintr-o bucata se vede destul de repede, nu trebuie sa specifice ca asa este; daca specifica, eu il trec pe lista de suspecti – adica e in pending, dar cu aplecare mai mult spre „de ocolit” decat spre „accepted”.

Este plina lumea de oameni care se recomanda „eu sunt cel care spune totul in fata”. Rezultatul: te trezesti ca se zice in fata – in fata blocului mai exact – cat de rau aratai alaltaieri – probabil pentru ca tocmai facusesi un avort – de ce? – cum de ce? – nu era al sotului tau, DE ACEEA!; sau ca tot in fata – adica in fata sefului – se povesteste cum de o saptamana nu mai iesi din carciuma in care te lasi agatata de 3-4 ori pe seara – nesatulo!!! – si nici macar nu ai bunul simt sa ii selectezi – te culci chiar si cu concurenta careia ii vinzi secrete de servici in schimbul unor favoruri sexuale foarte … kinky.

Poate fi amuzant cand li se intampla altora, dar, dupa cum spunea imparatul in povestea lui Creanga, „Fereste-te de Omul Ros si de Omul Span!”, asa va spun si eu ca o concluzie: Feriti-va de oamenii astia care se lauda singuri ca spun ce au de spus verde in fata! Mie nu mi-a spus niciunul nimic. Bine, poate pentru ca sunt eu perfecta, mai stii?!

Articolul Verde-n fata! apare prima dată în Reeija.

Astea ar fi evenimentele.

Insa nu despre oficialitati, despre imaginea Romaniei, despre scuze pretinse si inca neaparute, nici despre rasismul francez, nici despre nationalismul romanesc, vreau eu sa va vorbesc, ci despre modul in care au reactionat internautii in raport cu aceasta problema. Asa cum se intampla mereu, oamenii reactioneaza. Sa te simti identificat cu cersetorii de la metroul parizian nu e lucru usor. Spiritele se incing si unii nici nu mai apuca sa rationeze caci se grabesc spre a posta. Nu conteaza ca nu stiu franceza, bariera lingvistica deja nu mai este o bariera de cand a aparut Google Translate.

Cred ca sutele si miile de comentarii lasate pe youtube la imaginile cu pricina sau pe forumul France 2 au darul de a atinge mai mult decat 10 campanii Land of Choice œincropite pe bani multi de catre Elena Udrea. Am urmarit opiniile caci eram curioasa sa vad cum incearca romanii sa-si recupereze demnitatea terfelita si sa demonstreze, evident, ca œnoi nu suntem asa.

Incep cu ce e mai rau: cu cei care proferau amenintari la adresa francezilor pe care i-au impartit rapid in doua categorii: homosexuali si pedofili. Drept urmare, li se promiteau acestora partide de sex anal nesolicitate si amputari de diverse membre, rapiri si transformarea lor in obiecte ale traficului de fiinte umane. Cat despre comicul neinspirat, acesta era avertizat sa nu care cumva sa puna vreodata piciorul pe pasnicul si ospitalierul pamant romanesc ca œvede el ce-l asteapta.

Pe langa cei care de-abia asteaptau sa-si lase pumnii, coasele si topoarele pe o spinare firava de frantuz, mai erau cei care gaseau de cuviinta sa faca referiri la istoria recenta sau indepartata a francezilor, argumentele lor avand o maxima legatura cu subiectul discutat. Referiri la lasitatea franceza in timpul celui de-al doilea razboi mondial, la colaborationism, la faptul ca au si ei œnegrii lor, ca in Franta in curand se va spune œSalam Alekum in loc de œBonjour, la faptul ca, daca nu erau americanii, acum si ei œar fi fost in urma noastra. Se incriminau preferintele culinare pentru branza cu mucegai si mai multi comentatori ii calificau pe francezi drept œmangeurs de grenouilles, adicatelea œmancatori de broaste desi eu stiam ca mai degraba italienii sunt consumatori de amfibieni, francezii dandu-se mai ales in vant dupa melci care, apropos, sustin asta pana in panzele albe, sunt deliciosi.

Mai erau aceia care preziceau un faliment si o ruina totala a Frantei, in particular, a intregii Europe Occidentale, in general, in cazul in care romanii s-ar satura, ar abandona sapa, matura si mopul si s-ar decide sa nu mai munceasca pentru occidentalul cel ingrat. Ca si cum toate aceste tari se zbateau in mizerie, strazile erau nematurate, capsunele se stricau pe campuri, iar batranii erau neingrijiti inainte sa venim noi acolo! Ce noroc cu saritorii si muncitorii estici care au salvat de la degradare si disolutie tari intregi!

In fine, erau cei care incercau sa demonstreze ignoranta frantuzeasca prin faptul ca romanii sunt confundati cu tiganii care si-au insusit in mod fraudulos, intentionat ca sa amageasca o intreaga Europa, denumirea de œrromi. Sute si mii de comentarii prin care francezilor li se explica diferenta intre romani si rromi, cum acestia din urma au venit din India, cum n-au nicio legatura cu noi, cum noi am fost surghiuniti de o intreaga Europa pe motiv ca-i discriminam, alaturi desigur de invitatii œLuati-i voi la voi si spalati-va cu ei pe cap! Incercati voi sa-i educati si sa vedem cat de bine va iese!. Ceea ce acestia uita este faptul ca, inainte de a fi de etnie rroma, rromii au nationalitatea si cetatenia romana! Asa urati, hoti, murdari, incomozi cum ne par, ei sunt ai nostri! Ei sunt noi! Sunt problema noastra, sunt cetateni ai acestui stat si noi trebuie sa-i integram, sa-i educam, noi suntem responsabili pentru ei si e firesc sa fie asa.

Cei care tin sa le vare in cap cu forta ignorantilor de francezi ca romanii nu sunt acelasi lucru cu rromii comit, de fapt, aceeasi greseala pe care o reclama: discrimineaza, generalizeaza. Ne cerem, batand din picioare si injurand, scuipand peste umar, un respect pe care noi insine nu suntem in stare sa-l acordam. Acuzam xenofobia fiind noi insine rasisti. Nu vi se pare paradoxal?

Au mai fost desigur cei care au defilat cu aceleasi stindarde prafuite si zdrentuite de atata uz in exces: Ionesco, Cioran, Enesco, Brancusi. Ba chiar si un timid sustinator al lui Eminescu pe care numai proverbiala deja frivolitate frantuzeasca l-a tinut departe de lumina reflectoarelor marii culturi, asa cum ar fi meritat.

Stiu ca spiritele sunt incinse pana la evaporare, insa as vrea sa cumpanim mai bine lucrurile. Si inca ceva: mi-as fi dorit sa vad aceeasi patima, aceeasi revolta si atunci cand grupuri umorisitice de la noi, de calitate mai mult decat indoielnica, discrimineaza femei, rromi, persoane cu dizabilitati. Sau ne suparam doar cand ne insulta altii, nu si ai nostri?

UPDATE: Am inteles ca hackerii romani au luat atitudine si ne-au castigat demnitatea prin atacuri asupra site-urilor catorva publicatii frantuzesti, dar si britanice. Pe respectivele pagini a aparut falnic nevoie mare drapelul romanesc sub care scria „Aceasta nu este o miscare de rezistenta, un protest sau o revolta. Este strigatul intregului popor roman ce face apel la fratii nostri care au uitat ca si venele noastre circula sange roman.

Sangele ce-a fost jertfit si varsat pe campurile de lupta pentru a fi scrisa istoria neamului nostru, cere acum DREPTATE. Eroii patriei noastre nu vor muri niciodata! Vrem sa nu se uite CINE l-a varsat pentru ca Romania sa existe astazi pe harta, sa le amintim copiilor si nepotilor nostri, sa ii respectam cu onoarea cuvenita. Ne-a ajuns atata batjocura. Tiganii nu sunt romani! Nu ei ne-au scris istoria! Cand vorbiti despre compatriotii nostri nu folositi expresiile „Tigani romani”. Noi v-am respectat Franta, voi ne veti respecta ROMANIA! R.N.S Vegheaza pentru ca aceste lucruri sa fie infaptuite”.

Ce sa zic, sunt mai linistita de cand stiu ca RNS (hackerii care se autointituleaza Securitatea Nationala Romana) vegheaza pentru noi si demnitatea noastra! Dar as prefera sa n-o faca. Si inca ceva: sunt complet dezamagita de tonul mesajului. Mai ca as baga mana in foc ca l-au scris cei de la Noua Dreapta.

Atentie: unele dintre afirmatiile acestui articol sunt ironice, dorind sa satirizez anumite opinii, prejudecati, formulari luate de-a gata si aruncate in orice context.

Articolul Un francez insulta, sute de romani expectoreaza apare prima dată în Reeija.

Hainele acestea nu apartin unui singur œdesigner asa cum s-ar putea crede caci pana si inca primitiva societate romaneasca cunoaste mai multe directii, mai multe podiumuri. Undeva se asteapta de la o femeie sa devina director al unei multinationale. In alta parte sa fie mama devotata. Altundeva, sa se marite pur si simplu. Daca in basme existau ursitori, acum exista cerinte si modele carora trebuie sa le dam curs, exista œtaskuri de o viata.

Unele dintre noi reusesc, cu mai mult sau mai putin succes, sa se conformeze, sa intre in acel vesmant, imbratisandu-si conditia. Altele, nu. Acestea sunt privite, in genere, ca fiind marile rebele ale zilelor noastre intr-o lume in care rebeliunea si-a pierdut aura eroica de altadata.

Caci se considera ca majoritatea obiectivelor au fost cucerite asa ca nu mai e nimic de doborat. Uitandu-ma insa in jurul meu, vad femei care poate n-ar constitui subiectul unui film de Hollywood, dar s-au transformat totusi in protagonistele propriilor lor vieti. Au refuzat haina ce le astepta pe umeras si si-au croit una noua, conform viziunii lor. Ceea ce este interesant este ca poti fi œeroina in moduri foarte diferite, niciuna nesemanandu-i celeilalte. Am incercat sa schitez parametrii care i-ar putea conferi unei femei o asa titulatura in zilele noastre, cand nu mai este cazul militantismului agresiv. Cel putin, nu in societatea noastra.

Exista femei care nu-si doresc copii

Si care ar putea sa-i aiba. Adica da, sunt casatorite, castiga satisfacator, nu au probleme medicale si, cu toate acestea, zic œnu, multumesc. Nici macar nu sunt carieriste pentru a-si ocupa timpul cu planuri de marire si fericiri salariale. Si pentru care nu e nimic mai iritant decat sa auda œHei, pe cand un copil? Mai asteptam mult?.

Si apoi, cu ingrijorare: E steril sotul, saracul, nu-i asa?. Haina maternitatii, desi poate parea desueta, demodata, e una care se incapataneaza sa reziste, in multe camine si educatii. Iar cele care o refuza sunt privite, chiar si azi, ca fiind ceva profund in neregula cu ele. Daca nu e vorba de ceva fizic, atunci musai e ceva emotional. Te trezesti suspectata ca fiind rece, incapabila sa daruiesti afectiune, sa te dedici etc.

Exista femei care aleg sa fie casnice. Asta nu le face nici ratate, nici sclave

In ultimii 50 de ani, cand femeile au patruns cu forta pe piata muncii, s-a raspandit ideea dreptului la munca al femeii. Acum, normal este sa muncesti in fiecare zi undeva, cel putin opt ore si anormal este sa ramai acasa cu aceiasi copii pe care trebuie neaparat sa ti-i doresti. Am inceput sa ne uitam cu compasiune si cu usor dispret la casnice. Se uita insa ca munca este o alegere, un drept, nu o datorie. S-o recunoastem: casnicele ne par usor tampitele. Trebuie sa fii mama, asta e clar, dar nu sa te dedici 100%. E mult mai normal sa te imparti intre cele doua. In ceea ce ma priveste, si statutul de casnica este o meserie. Cu alt gen de recompense decat cele pe care le obtinem noi, celelalte.

Cred ca ne-ar prinde bine un exercitiu de sinceritate: cine e mai libera “ femeia care sta acasa si se dedica total copiilor ei sau femeile care merg la serviciu si urasc in fiecare minut ceea ce fac? Pentru ca nu toate avem sansa de a activa intr-un domeniu care sa ne placa cu adevarat. O facem insa pentru ca nu avem de ales. Nici macar nu mai constientizam cat de bine ne-am obisnuit cu aceasta zgarda in jurul gatului. Ne-o punem singure, ascultatoare, la gat in fiecare zi dupa ce suna desteptatorul.

Un exercitiu de sinceritate: ati mai munci daca ati castiga la lotto?

Exista inca femei care se marita virgine

La fel, avem de-a face cu o norma trecuta, negata de prezent si privita acum ca pe o ciudatenie de-a dreptul exotica. Ceea ce era inainte exceptie este acum regula. Femeia care a trecut peste pragul a doua decenii de viata si are himenul inca intact e catalogata ca fiind œbolnava, œinadaptata, œdemodata, poate chiar frigida. Lucrul este la fel de anormal ca infierarea trecuta a femeilor care-si incepeau viata sexuala inaintea casatoriei. Am schimbat hainele, nu insa si modul in care le purtam. Azi, este un mare curaj sa-ti afirmi virginitatea!

Exista femei care iubesc barbati mai tineri

Am lasat ce era mai œbun la sfarsit, ca sa zic asa. Vedem foarte des cupluri in care el are cu 30 de ani mai mult decat ea. Nici pe acestia nu-i crutam prea usor, dar scapa cu viata pana la urma. Insa nici nu se compara soarta lor in spatiul mediatic si social cu femeile care sunt cu barbati mai tineri. Chiar si cand diferenta este doar de 10 ani. De ce inghitim cu noduri atunci cand vedem astfel de cupluri? De ce acceptam atat de greu gandul ca si o femeie de 40 de ani are sexualitatea ei si ca viata nu ii este canalizata doar pe fagasul maternitatii si/ sau al carierei? Caci de-aici vine sentimentul de stranietate. Acceptam faptul ca ei au nevoie de œcarne tanara. Isi pune cineva insa intrebari in legatura cu nevoile amoroase ale femeii mature? Sau, dupa 40 de ani, incetam brusc sa fim atrase, sa iubim, sa tanjim?

Articolul Un alt fel de eroine apare prima dată în Reeija.

1. Nu pot comunica cu medicul de familie. Si daca nu-i pot spune ce e in neregula cu mine, atunci el nu poate sa-mi dea un tratament specific pentru a ma insanatosi. Am nevoie de un doctor cu care sa pot comunica eficient astfel incat corpul meu sa fie in perfecta stare de functionare.

2. Nu pot ajunge la el. Cat de mult dureaza in medie pana ajungi fata in fata cu medicul tau de familie? O ora, doua, sapte? Daca boala mea necesita urgent tratament, iar medicul meu este prea ocupat pentru a ma primi, sau ma tine pe coridoarele clinicii 4 ore, e foarte clar pentru mine ca trebuie sa-l schimb.

3. Urasc asistentele lui. In loc sa ma faca sa ma simt binevenita si sa imi programeze intalnirile cu medicul de familie, ele prefera sa intinda mana pentru spaga si sa se comporte urat. Eu nu sunt obligata sa suport personalul nesimtit si ineficient al clinicii.

4. Sunt inca bolnava. Mi s-a intamplat de cateva ori ca boala pe care o aveam, desi era tratabila, sa nu dispara sub influenta tratamentului dat de medicul meu de familie.

In concluzie, nu vreau sa generalizez la concluzia ca medicii de familie buni sunt o specie pe cale de disparitie in Romania, ci doar sa subliniez faptul ca, desi am trecut prin mainile a trei medici de familie, lucrurile enumerate mai sus m-au haituit la fiecare dintre ei.

Cel mai important lucru este sanatatea si este o parte a vietii noastre asupra careia ar trebui sa avem control total.

Articolul Ti-ai schimba medicul de familie? apare prima dată în Reeija.

Care este alternativa in aceste cazuri de urgenta?

Epilarea cu zahar! Epilarea cu zahar vine ca o varianta similara celei cu ceara, pe care o putem pune in aplicare fara probleme, acasa, noi insine, oricand.

De ce ai nevoie pentru a te epila cu zahar?

Pentru epilarea cu zahar, trebuie sa ai la indemana doar doua cesti de zahar, cateva lingurite de suc de lamaie si un sfert de ceasca cu apa. Modalitatea de preparare este una extrem de simpla, din moment ce nu vei avea de facut nimic altceva decat sa combini toate ingredientele intr-o oala cu pereti inalti si sa amesteci continuu, la foc mediu, pana se vor descompune cristalele de zahar, iar nuanta compozitiei va deveni galbui-maronie. Trebuie sa ai grija doar sa topesti complet cristalele de zahar, pentru o epilare usoara .

Citeste si: Metode de curatare a bijuteriilor
Pasul urmator consta in racirea amestecului, din care rupi o bucata si o framanti ca pe un aluat de placinta. Cand textura devine suficient de moale si calduta, o aplici in sensul cresterii firului de par, ca in cazul cerii, si o tragi rapid, in directia opusa. In cazul in care nu s-au extras din prima incercare toate firele de par, procedeul poate fi repetat, deoarece pasta de zahar nu irita pielea. Pentru a te curata, un dus este cea mai eficienta metoda, insa si un prosop umezit te poate scapa de zaharul de pe piele.

Articolul Cum sa te epilezi cu zahar? apare prima dată în Reeija.

Castavetele contine vitaminele B3, B1, B2 si, in cantitati mai mici, vitaminele B6, B9 si C. De asemenea, castravetele contine acid folic, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu si zinc. Daca se foloseste tehnica murarii, continutul de vitamine scade, insa ramane destul de ridicat fata de alte conserve de legume.

Gradul mic de aciditate – castravetele este foarte usor astringent – si aportul de vitamine au facut ca feliile de castravete sa fie folosite cu succces in tratamentul pielii, pentru restabilirea pH-ului, castravetele avand un efect pozitiv indiferent daca tenul este gras sau uscat.

Articolul Ce contin castravetii apare prima dată în Reeija.

La capitolul distracție sau things to do, aici te așteaptă un etern carnaval, cu locuri minunate, încărcate de istorie și artă, ce defilează impunător. Ca semn distinctiv al orașului, numele lui Gaudi este păstrat la loc de cinste. Nu mă pricep pe cât aș vrea și nu aș putea să detaliez prin ce se remarcă modernismul catalan în arhitectură, dar dacă aș fi făcut-o, probabil că ar fi fost motivul numărul 1 pentru care aș fi vizitat Barcelona. Eu am ajuns aici dintr-o complicitate a întâmplării și mânată de o dorință aprigă de a trăi focul tipic latin. Așa că am făcut un top personal al lucrurilor și locurilor de neratat în Barcelona. Vezi ce am descoperit.

1)Parc Guell-Pare să fie unul dintre cele mai frumoase obiective din Barcelona, cu istorie de mai bine de 100 de ani colorat, ciudat, unic. Puteți vedea o poză mai jos

2) Graffiti, orașul Barcelona ar trebui intitulat Orașul de grafitti pentru că neoficial, la aproape fiecare colț de stradă vei fi surprins(ă) de o capodoperă de artă stradală. Am lăsat mai jos poze. Ce vedeți acolo e garajul unei case.

3) Tibidabo Amusement Park sau lumea la picioare. Vei fi întâmpinat de o super vedere asupra întregului oraș. Partea cea mai faină este că poți ajunge aici cu funicularul și va fi o experiență pe care nu o vei uita prea curând.

4) O plimbare pe La Rambla, de departe cea mai aglomerată stradă a orașului, înfrățită ca importanță, poate cu Champs-Élysées-ul francezilor

5) Casa Batlo– Mai multe dintre elementele de design ale casei transformată acum în muzeu au fost inspirate de lumea marină și natură. Aici te simți, de parcă toate simțurile, ți se trezesc la viață.

6) Barceloneta-cu plaja ei seducătoare, nu îți poate rămâne indiferentă. Ce genial poate fi, să ieși de la muncă, să pui costumul de baie pe tine și hopa la plajă

7) Sagrada Familia, din nou Gaudi

Dragilor, acesta a fost topul meu made in Barcelona. Voi ce ați preferat de acolo dacă ați vizitat-o deja? Ce spuneți, am dreptate să cred că doar călătorind, ne impregnăm sufletul cu memoria universală, care exista dinainte de noi și va continua să dăinuie în timp? Cu alte cuvinte, credeți că putem deveni eterni … hmmm….sau putem spera că locurile faine și istoria lor continuă să trăiască în noi?

Alte obiective turistice in Barcelona

Capitala Cataloniei, din sud-estul Spaniei, atrage turistii atat prin asezarea ei pe tarmul Mediteranei, cat si printr-o sumedenie de obiective construite de mana omului. Iata cateva dintre ele, care demonstreaza ca ai ce sa vizitezi in Barcelona.

Catedrala Sagrada Familia, chiar daca inca neterminata, atrage cei mai multi turisti. Monumentul lui Cristofor Columb, descoperitorul Americii, ridicat in 1888. pasionatii de fotbal nu vor rata stadionul Camp Nou si muzeul clubului FC Barcelona. Acvariul din Barcelona prezinta 11.000 de vietati din 450 de specii.

Necuvantatoarele care traiesc pe uscat sunt reprezentate la Barcelona Zoo Parc: 7.000 de indivizi si 500 de specii. Muzeul Pablo Picasso nu doar ca detine exceptionale colectii de arta, dar salasluieste in cinci palate medievale, in stil gotic, unite intre ele.

Articolul Viva Barcelona apare prima dată în Reeija.

Omul ăsta e ceea ce se numește o enciclopedie ambulantă, dar felul în care îți împărtășește din cunoștințele lui e de-a dreptul nemuritor. Orele cu el au trezit cheful de a descoperi cine e Cicero, ce-a făcut Socrate…. Asta nu înseamnă că acum știu mai multe. Am uitat o bună parte din tot ceea ce am învățat.

Mi-am croit între timp un drum spre alte îndeletniciri și am uitat de dragostea mea dintâi, filozofia. Am redescoperit-o în rândurile unei cărți. Pe coperta ei se prefigurează flori de cireș. Se numește Ikigai- Secretele japoneze pentru o viață lungă și fericită, de Hector Garcia & Francesc Miralles.

A fost nevoie de un drum sus în nori, ca să absorb cuvânt cu cuvânt ideile stoico-filosofice expuse în carte, pe care le-am personalizat de-a lungul timpului în funcție de context, de oameni de ce aveam nevoie să îmi iau.

La ce bun atâta filozofie, dacă nu e practică treaba?!

Mai înainte însă aș vrea să descriu un pic cu ce se rumegă stoicismul. Se spune că ar fi cel mai practic sistem filosofic al Antichității. Cei mai reprezentativi exponenți ar fi Marc Aureliu, Epictet și Seneca. Un citat al lui Epictet rezumă ideea generală a stoicismului: “Oamenii nu sunt deranjați de lucruri, ci mai degrabă de felul în care ei le percep. Nu te aștepta ca evenimentele să se întâmple după cum vrei tu, mai bine dorește-ți ca ele să se întâmple așa cum le e dat să se întâmple și tu vei face tot ce ține de tine ca să mergi mai departe cu bine.” Filozofia lui Zenon (cel care a fondat acest sistem de gândire) pleacă de la ideea că nu este nimic rău în a te bucura de plăcerile vieții, numai că acestea nu trebuie să preia controlul asupra noastră atunci când ne bucurăm de ele. Prin urmare tre’ să fim pregătiți pentru momentul în care orice plăcere va dispărea. De aici s-au inspirat și se inspiră mai multe practici de meditație care includ recunoștință, mindfulness, detașare.

Primul principiu sună deloc pretențios cam așa:

I) Cel mai rău lucru care se poate întâmpla

Asta nu înseamnă să ne închidem între 4 pereți gândind că lumea e un loc periculos și noi trebuie să ne ferim de ce va veni. A vizualiza negativ înseamnă pentru mine să am în vedere și un plan B, astfel știind că nimic nu e bătut în cuie, că e util să mă pregătesc și pentru ce poate merge nu tocmai conform planului. De exemplu: să zicem că afară e o zi însorită, iar eu sunt îmbrăcată în rochie. Nu mă pot revolta pe ploaie deși existau 0,015% șanse. Mă gândesc mai dinainte că e posibil și…. în acord cu scenariul iau și o umbrelă…partea cea mai tare e că dacă mental sunt pregătită pot face mai ușor față. Nimic nu e pentru totdeauna, nu trăim veșnic și nu ni se cuvine totul. Deși nu-mi convine nici mie tot timpul ideea cu “nu mi se cuvine totul, o admit”. Așa că prefer să fiu prudentă….just în case. Mi-s fatalistă get-beget. Ce pot să vă garantez e că e un antidot garantat pentru orgoliu și pentru incantațiile de genul: “Cum de mi se întâmplă toate mie?”. Așteaptă-te să se întâmple….
secrte japoneze
secrete japoneze

II)Conștientizarea a ceea ce stă în puterea noastră

Îmi tremură gândul când mă gândesc la ideea cu conștientizarea pentru că mai am multă mămăligă de mâncat. La modul ideal mi-aș dori să fiu total detașată de acele lucruri care m-ar putea răni precum respingere din partea unor angajatori, poleiți cu stea în frunte, pierderea cuiva drag etc. Ce îmi doresc concret e să îmi asum mai mult, mai franc, mai cu îndrăzneală. Nu ajută deloc să ne facem griji pentru lucrurile pe care nu le putem controla deloc, de exemplu: reacția altor oameni. Soluția e să facem distincția între ele, între ceea ce stă în puterea noastră și ceea ce nu.

III) Momentul prezent și caracterul trecător al tuturor lucrurilor

A trăi în prezent pare așa ușor însă uităm cât de greu devine. Într-o lume în care suntem bântuiți de FOMO și alte acronime sâcâitoare pare din ce în ce mai greu. O văd faptic și la mine. Cele două ore destinate studiului se transformă în răspuns la comentariul lu’ Gigica la poza de acu doi ani, apoi bineînțeles urmează un bombardament de câteva minute de pe Instagram și Quora…ochii văd, inima cere. Și s-au dus două ore de viață așa…gratis. Și la mine doare timpul gratis….doare rău de tot, am TIMPinită acută. Budismul și stoicismul însă, ne amintesc că singurul lucru care stă în puterea noastră e prezentul. Ce ne mai rămâne de făcut e să ne acceptăm caracterul trecător…așa poate vom suferi mai puțin atunci când vom pierde.

Dacă ai citit până aici, fă-mi o bucurie și spune-mi care e principiul cel mai pe sufletul tău dintre cele prezentate. Ai aici o bucățică din tot ce înseamnă căutările mele interioare din ultima vreme. Așa că te rog fii curajos/curajoasă și zi-mi primul gând care ți-a venit citind. În încheiere vreau să reproduc un fragment din carte care sintetizează ce vreau să vă transmit: ”În loc să căutăm frumusețea în perfecțiune, să o căutăm în ceea ce este imperfect și incomplet.”

Articolul 3 principii stoico-filozofice după care îmi ghidez viața apare prima dată în Reeija.

Deşi aceste întrebări pot lăsa impresia că au răspunsuri simple, lucrurile nu stau chiar aşa. Ele sugerează faptul că am intrat într-o eră energetică în care trebuie să ne redefinim propria fiinţă. Curând, vom ajunge să ne percepem ca fiind multisenzoriali, iar convingerea că suntem fiinţe înzestrate cu doar cinci simţuri va deveni învechită.

Nu ne vom întreba dacă gândurile şi emoţiile noastre ne influenţează într-un fel ţesuturile, ci vom ajunge să considerăm acest gen de percepţie ca unul dintre adevărurile esenţiale ale vieţii. Tratamentele aplicate cu ajutorul mâinilor sau al uleiurilor şi sunetelor vor deveni ceva obişnuit. Vindecarea unei boli cu ajutorul medicamentelor va fi văzută ca fiind mai degrabă dăunătoare decât folositoare.

Aşadar, când vor interveni aceste schimbări radicale în medicină şi în stilurile de vindecare? Ele sunt deja peste tot în jurul nostru. Societatea noastră a apreciat mişcarea holistică şi medicina energetică, manifestând interes faţă de acest domeniu, dorind să afle cât mai mult şi alegând să folosească metode alternative de vindecare a bolilor.

Numărul cercetărilor şi al studiilor privind influenţa pe care o au gândurile şi emoţiile asupra corpului este în continuă creştere, iar rezultatele dovedesc fără echivoc faptul că sistemul ce integrează trupul, mintea şi spiritul reprezintă un portret exact al fiinţei umane.

Activând în domeniul medicinii holistice de 15 ani, am întâlnit mulţi oameni care fie au vrut să înveţe mai multe despre medicina energetică, fie au apelat la tehnicile ei. Sunt ferm convinsă că această carte va servi drept ghid în anii ce vor urma, deoarece informaţiile oferite se bazează pe adevăr, iar adevărul rămâne neschimbat.

Analizându-ne viaţa, nu putem să nu recunoaştem că trăim într-o epocă în care factorii energetici nu numai ai corpului, ci şi ai întregii vieţi ne remodelează lumea. Era computerului este o dovadă a faptului că ne axăm mai mult pe informaţia energetică decât pe cea verbală sau scrisă. Evoluăm într-un ritm care abia poate ţine pasul cu viteza gândului – iar gândurile sunt cele care conduc corpul uman. Medicina energetică înţelege puterea gândurilor noastre şi a lumii în care trăim. Avem nevoie de lucrări de calitate, precum cea de faţă, care să ne ghideze de-a lungul drumului.

Articolul Echilibrează-ţi energiile corpului pentru sănătate, fericire şi vitalitate maxime apare prima dată în Reeija.