Aproape nu exista om caruia sa nu ii placa sa vorbeasca despre el, fie ca o face istorisind povestioare amuzante ori la modul direct:”eu sunt un o persoana care…”; imi amintesc ca am invatat prin facultate ca intr-o negociere sau intr-un discurs de orice fel trebuie evitate anumite clisee pe care mintea noastra le plaseaza automat in fraza, care clisee inseamna uneori exact opusul a ceea ce voiai sa creada auditoriul, iar cine se pricepe cat de cat sau are putin fler le ghiceste imediat.
Am remarcat si eu un astfel de cliseu in vorbirea comuna, care, de obicei, este exact opusul realitatii. Cunoasteti si voi oameni ce, in primele 20 de minute de cand au fost prezentati cuiva, au grija sa specifice – asa, ca sa nu existe vreo umbra de indoiala – „Eu sunt o persoana care zice in fata cand are ceva de spus” si, ca sa fie la maxim credibilitatea, intaresc si cu un „Eu sunt ardeleanca si stii ca ardelencele…” ori „Eu sunt olteanca si stii ca oltencele… ” sau chiar „Eu am o bunica nemtoaica si stii ca…”. Nu as vrea sa generalizez, dar cel putin toti cei intalniti pana la aceasta varsta frageda care au avut ideea sa inceapa o conversatie cu mine trambitind ca spun totul in fata… sunt aparent cei mai buni prieteni ai mei caci nu mi-au facut niciodata vreun repros, nu mi-au spus niciodata ca sunt prea… blonda ca sa-mi stea bine ori prea vorbareata ca sa nu fiu obositoare ori… in fine, NU MI-AU ATACAT NICIUN DEFECT! Aaaaa, nici de-al meu, nici de-al altcuiva – sau cel putin nu de-al altcuiva care era… de fata.
In primul rand, pana la urma ce este asa mare scofala sa spui totul in fata?! Auto-laudarosenia cu pricina este gandita prost de la inceput. Sunt atatea situatii in care nu e indicat sa rostesti exact ce iti trece prin minte. Unde am ajunge daca ne-am auzi unii altora gandurile? Suntem oameni, am stabilit un cod de politete care sa armonizeze viata sociala – chiar ma indoiesc ca, in loc sa-i spui „sarut-mana” vecinei de 70 de ani de la etajul trei, ai fi un om adevarat daca ai trece pe langa ea si i-ai arunca „mai babo, de ce nu stai tu pe-acasa in loc sa ma pui pe mine sa-ti car sacosa care te cocarjeaza din piata?”. Ce daca te-a retinut si ai intarziat la serviciu – tot e nepoliticos, nu?
Daca s-ar gandi si ei un pic, oamenii care se lauda ca spun tot in fata ar trebui sa stie ca altceva este de subliniat: sunt un om care nu spune pe la spate ceea ce nu-ti spune in fata!!! Hehe, dar asta nu puteti spune, nu-i asa? Pentru ca nu ar fi adevarat! Un om dintr-o bucata se vede destul de repede, nu trebuie sa specifice ca asa este; daca specifica, eu il trec pe lista de suspecti – adica e in pending, dar cu aplecare mai mult spre „de ocolit” decat spre „accepted”.
Este plina lumea de oameni care se recomanda „eu sunt cel care spune totul in fata”. Rezultatul: te trezesti ca se zice in fata – in fata blocului mai exact – cat de rau aratai alaltaieri – probabil pentru ca tocmai facusesi un avort – de ce? – cum de ce? – nu era al sotului tau, DE ACEEA!; sau ca tot in fata – adica in fata sefului – se povesteste cum de o saptamana nu mai iesi din carciuma in care te lasi agatata de 3-4 ori pe seara – nesatulo!!! – si nici macar nu ai bunul simt sa ii selectezi – te culci chiar si cu concurenta careia ii vinzi secrete de servici in schimbul unor favoruri sexuale foarte … kinky.
Poate fi amuzant cand li se intampla altora, dar, dupa cum spunea imparatul in povestea lui Creanga, „Fereste-te de Omul Ros si de Omul Span!”, asa va spun si eu ca o concluzie: Feriti-va de oamenii astia care se lauda singuri ca spun ce au de spus verde in fata! Mie nu mi-a spus niciunul nimic. Bine, poate pentru ca sunt eu perfecta, mai stii?!
