După ce ceruse prin intermediul presei atât membrilor societăţii civile să nu accepte să facă parte din guvernul Cioloş, cât şi tuturor parlamentarilor să nu accepte un guvern tehnocrat, d-l Călin Popescu Tăriceanu nu s-a mulțumit cu atât şi a ţinut un lung discurs şi în aula Parlamentului, chiar înainte de votul final care a dus la validarea noului guvern.
Ca dovadă că teoriile complotiste ale d-lui Cristoiu se răspândesc cu repeziciune acolo unde găsesc un sol fertil, şeful senatorilor este de părere că ar exista (citez): „un plan conspirativ de destabilizare a democraţiei reprezentative în România care s-ar desfăşura pe două componente, respectiv binomul SRI-DNA şi Guvernul meu clamat de preşedintele Klaus Iohannis, cele două instituţii de forţă constituindu-se într-un cartel instituţional netransparent”.
Ceea ce nu ne explică d-l Tăriceanu este de ce binomul (devenit trinom) ar dori destabilizarea democraţiei reprezentative, dacă tot sunt acuzaţi că sunt deja la putere şi că fac ce vor din bieţii săi colegi corupți.
Intrând în detalii, discursul său contestă legitimitatea unui guvern tehnocrat, pentru că, în viziunea preşedintelui Senatului, acesta nu ar fi nici reprezentativ şi nici legitim, atâta timp cât el nu rămâne un guvern PSD+UNPR+ALDE. Rog pe cineva din anturajul d-lui Tăriceanu să-i explice – pentru că se pare că nu înţelege – care este diferenţa dintre un guvern tehnocrat şi unul politic. Cât despre faptul că noul guvern nu ar fi legitim, asta nu e decât o altă aberaţie, atâta timp cât el a fost validat de Parlament, prin votul celor două Camere reunite.
Ceea ce nu-i convine, de fapt, d-lui Tăriceanu este altceva: faptul că ALDE e nevoită să treacă în opoziţie, din moment ce PSD şi aliaţii săi nu au dorit să prezinte un candidat la postul de prim ministru (decizie bazată exclusiv pe un calcul politic). Pentru că, spre deosebire de UNPR, care avea în guvernul Ponta IV doar doi miniştri, ALDE avea nu mai puțin de şase! Iar alegerile se apropie și era atâta nevoie de fonduri la partid, pentru campania electorală…
O altă acuzaţie a d-lui Tăriceanu este că guvernul Cioloş ar face parte dintr-o conspiraţie pe care preşedintele Iohannis ar fi pus-o la cale încă de acum un an – mai precis din 16 noiembrie 2014 – prin care încerca să dărâme guvernul Ponta (iată că a și reușit – întărindu-le, astfel, convingerile) pentru a pune în loc „guvernul meu”. Acelaşi lucru spune şi PSD-ul. Iar când doi inşi îţi spun că eşti beat, probabil ar fi cazul să te duci acasă, nu? Numai cine nu doreşte să vadă, nu observă, însă, totala lipsă de logică din aceste afirmații.
În primul rând, guvernul Cioloş a fost posibil exclusiv datorită faptului că vechea coaliție guvernamentală – formată, după cum știm, din PSD, UNPR şi ALDE – „nu a dorit să-şi asume responsabilitatea constituţională de a formă o majoritate parlamentară”, cum recunoştea public chiar d-l Tăriceanu, cu o zi înainte. În al doilea rând, „guvernul meu” nu ar fi trebuit să fie format din miniştri ai PNL? Cum controlezi un guvern format din miniştri independenţi? Nu e o întrebare retorică, aştept un răspuns de la d-l Tăriceanu, pe a cărui pagină voi posta acest articol.
O altă conspiraţie, în viziunea d-lui Tăriceanu, ar privi binomul SRI-DNA, care ar dori – nici mai mult, nici mai puţin – decât să preia puterea în stat, confiscând astfel democraţia, care la noi e admirabilă – chiar sublimă, am putea spune – dar lipseşte cu desăvârşire. Pentru că dacă aleşii noştri vor continuă să fure şi să ia şpagă fără ca procurorii DNA să-i pună sub acuzare şi fără ca judecătorii ICCJ să-i condamne, atunci unde e democraţia?
Unde era democraţia atât de iubită de d-l Tăriceanu atunci când îl proteja pe inculpatul Dan Şova, folosind o chichiţă din regulamentul Senatului? Una care, însă, fusese declarată de CCR, cu mai bine de doi ani înainte, neconstituţională. Dar preşedintele Senatului a îngroșat obrazul, prefăcându-se că nu ştia acest lucru. Şi aceasta alba-neagra legislativă – culmea, într-o ţară considerată democratică de d-l Tăriceanu – l-a salvat pe Şova de arestare!
Apropo: d-l Tăriceanu şi colegii vor trebui să găsească iarăşi o chichiţă legislativă pentru a-l salva, pentru a două oară, pe d-l Şova, pentru că DNA-ul a cerut din nou, astăzi, încuviinţarea Senatului pentru a-l aresta!
Continuând ideea, unde era democraţia d-lui Tăriceanu atunci când senatorii domniei sale făceau zid în jurul inculpatului Varujan Vosganian şi a celorlalţi penali din Parlamentul României?
Unde era democraţia clamată de preşedintele Senatului atunci când parlamentarii noşti îşi votau pensiile speciale şi super-imunităţile, atunci când modificau Codul Penal şi Codul de Procedură Penală în favoarea parlamentarilor aflați la Mititica sau cu dosare penale în curs de investigare?
Şi nu se mulţumeşte doar cu atât d-l Tăriceanu. În furia sa oarbă împotriva instituţiilor statului (alea care nu prea se uită pe cine arestează și condamnă), d-l Tăriceanu face încă o acuzaţie gravă: cum că DNA şi CSM, împreună cu Inspecţia Judiciară, s-ar fi transformat în „actori care influenţează scena politică sau îi determină şi îi condiţionează agenda”.
Cu alte cuvinte, d-l Tăriceanu, preşedintele Senatului României, încearcă să discrediteze toată Justiţia luând un singur caz – cazul Rarinca, unul destul de controversat – şi generalizându-l la maxim. Pentru că d-l Tăriceanu doreşte astfel să le dovedească susţinătorilor săi că Justiţia, de fapt, funcţionează în mod arbitrar, încercând în acest fel să insinueze că parlamentarii şi miniştrii anchetaţi de DNA şi condamnaţi de ICCJ, sunt de fapt nişte victime inocente hărţuite politic de către SRI (cum ar fi d-l Adrian Năstase sau domnii Oprescu şi Vanghelie, ca să înţelegeţi mai bine), care nici n-au furat şi nici „comisioane” n-au luat în viaţă lor.
Să recapitulăm, aşadar. Domnul Tăriceanu atacă următoarele instituţii ale statului: Instituţia Preşedinţiei, Direcţia Naţională Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspecţia Judiciară şi Serviciul Român de Informaţii. Mai urmează să-i acuze că fac parte din conspirație pe doctorii de la Spitalul de Boli Nervoase din Bucureşti.
