Pași grăbiți pe drumuri vechi, se mai aud încă și acum. Aripile fluturilor ce bat în diferite colțuri de lume, ne vorbesc poate de magia coincidențelor care ne-au făcut să plutim odată. Am învățat să ne cățărăm pe scara numită timp. Unii mai încrezător, alții mai timid…suntem niște creaturi evoluate și totuși…ne ducem existența într-un haos continuu.
Oare chiar putem controla urcarea noastră? Cineva a zis că “doar haosul poate da naștere la stele dansatoare!” Și atunci, noi suntem stele?
****************************
În înțelepciunea populară, există o vorbă “buturuga mică răstoarnă carul mare.” Să ne imaginăm că avem de luat un tren. Acesta pornește la drum și totuși vor rămâne mereu în spate celelalte posibilități neexplorate, intersectându-se cu decizia de acum. Drumul nostru se va întrepătrunde cu alte linii de cale ferată, formând orizonturi inaccesibile nouă. Hai să derulăm puțin înapoi. E oare posibil ca alegând ceva atât de banal ca o rută de tren, noi să ne schimbăm complet destinul?
Poate ceva așa să cântărească atât de mult?
Ai în față diferite posibilități: unele semnalizează sfârșitul, schimbarea situației de acum, altele duc din start spre un nou început, cu pași nesiguri, ca mai apoi toate să ne redirecționeze spre momentul sau locul, în care, posibil că ne vom întâlni cu noi înșine. Parșivă această întâlnire, chiar impredictibilă, se poate spune. Rendez-vous cu sinele- ar putea fi titlul unui film siropos- producție independentă, doar pentru că “dă bine”. Oare chiar dă? În cazul meu, e complicată povestea. Mă surprind în diferite ipostaze ca un actor stângaci, care își încearcă norocul pe scenă, fără să se cunoască. Un actor care joacă rolului unui alt actor aflat în căutare interioară pentru a se împăca cu sinele.
Straturi, straturi îmbracă viața noastră ca lichenii care se depun pe trupurile falnice ale copacilor. Peste cei care am fost odată fragezi, se așază pe față, pe ochi, pe buze, toate acele straturi de decizii pe care le-am luat. În cele din urmă, sub greutatea lor, pielea se lasă, gândurile o iau anapoda, îmbătrânim. Obrajii tineri, cândva îmbujorați de la soare și vânt, acum au devenit niște mărci distincte ale unui parcurs personal.
În acel “dacă” stă totul, ce ar fi fost dacă lucram în jobul “X”, în loc de “Y”.
Ce-ar fi fost dacă eram în poziția“Z”. X, Y, Z nu sunt capetele unui triunghi isoscel, ci echilateral. Poate fi doar X, sau la fel de bine, doar Y sau doar Z. Toți cei de la masa cu care joci, primesc același număr de cărți. Pe măsură, ce jocul e în toi, fiecare dă la schimb un număr fix de șanse, fiecare unic moment de a plasa o carte sau alta ne aparține.
Cunoscută drept Legea cauzei și a efectului, Butterfly Effect comprimă toate acele secvențe când “inima ne bate la cap” că am fi putut alege diferit. Fiecare carte, fiecare mutare, fiecare înfrângere, fiecare reușită ne va afecta mult mai mult decât credem. În definitiv, lucrurile mici fac diferența. Noi și stelele suntem interconectați prin praful în care ne vom transforma. Să ne amintim că “hârtiile ce ard în foc se transformă în cenușă și pe undeva, ne construim lumea- să o construim frumos.
