Vine o zi, când trebuie să te trezești mult prea matinal, cam pe la 6:50, așa…din cauza unui test (examen, ce vreți voi…ați prins ideea), bineînțeles. Îți faci rutina zilnică, primești/dai telefoane de genul ,,Bă, ține-mi/îți țin 3-4 locuri!” și pornești cu vreo 5-10 minute mai repede spre stația de autobuz, asigurându-te astfel că nu ai nici cele mai mici șanse să nu ajungi la test.
Ajungi într-o stație arhiplină de studenți cu ochii umflați, aruncând priviri pline de ură (pentru că Politehnica s-a gândit să pună cursurile la prima oră pentru 80% din facultăți). Nah, și acești studenți fac orice să prindă un colțișor de loc în autovehiculul destinat transportului lor spre ,,cunoaștere”. Un astfel de autobus se umple până la refuz, până ajunge șoferul să urle să te dai dracului jos, să poată închide ușa…și așa apar cei ce rămân pe dinafară.
E ok să rămâi pe dinafară, vine altul mai gol în decurs de 4-5 minute…dar în orice altă zi, decât cea a testului. Nah, așa a pățit subsemnata astăzi…
Am sunat colegii
Repus mâna pe telefon, sunat colegi (conștiincioși, cu telefonul pe silențios încă de dinainte să intre în sala de curs) să convingă profesorul să amâne testul cu CÂTEVA minute…dar, nimic. Abia după câteva minute, când eram deja în bus, aproape de destinație, primesc răspunsul: ,,Akm a inceput testu”.
Yes…superb. Am ratat testul, care are o anumită pondere substanțială în nota finală la materia respectivă. Ce îmi mai rămânea altceva de făcut, decât să traversez spre stația de unde urma să iau autobuzul spre campus…și toate astea în decurs de 15-20 de minute, ca să fim șmecheri.
Partea cea mai, da’ CEA MAI NASOALĂ e că am băut o cafea mare înainte să ies din casă și nu prea mai pot adormi înapoi…și așa am ajuns să scriu articolul ăsta, plin de nervi, de frustrare și de multe alte sentimente dubioase la ore matinale…
Ideea e că ,,studentul de la Poli și DOAR ĂLA de la Poli face de-astea…”, ca să citez un profesor din cadrul Universității…:D
