Am remarcat si eu un astfel de cliseu in vorbirea comuna, care, de obicei, este exact opusul realitatii. Cunoasteti si voi oameni ce, in primele 20 de minute de cand au fost prezentati cuiva, au grija sa specifice – asa, ca sa nu existe vreo umbra de indoiala – „Eu sunt o persoana care zice in fata cand are ceva de spus” si, ca sa fie la maxim credibilitatea, intaresc si cu un „Eu sunt ardeleanca si stii ca ardelencele…” ori „Eu sunt olteanca si stii ca oltencele… ” sau chiar „Eu am o bunica nemtoaica si stii ca…”. Nu as vrea sa generalizez, dar cel putin toti cei intalniti pana la aceasta varsta frageda care au avut ideea sa inceapa o conversatie cu mine trambitind ca spun totul in fata… sunt aparent cei mai buni prieteni ai mei caci nu mi-au facut niciodata vreun repros, nu mi-au spus niciodata ca sunt prea… blonda ca sa-mi stea bine ori prea vorbareata ca sa nu fiu obositoare ori… in fine, NU MI-AU ATACAT NICIUN DEFECT! Aaaaa, nici de-al meu, nici de-al altcuiva – sau cel putin nu de-al altcuiva care era… de fata.

In primul rand, pana la urma ce este asa mare scofala sa spui totul in fata?! Auto-laudarosenia cu pricina este gandita prost de la inceput. Sunt atatea situatii in care nu e indicat sa rostesti exact ce iti trece prin minte. Unde am ajunge daca ne-am auzi unii altora gandurile? Suntem oameni, am stabilit un cod de politete care sa armonizeze viata sociala – chiar ma indoiesc ca, in loc sa-i spui „sarut-mana” vecinei de 70 de ani de la etajul trei, ai fi un om adevarat daca ai trece pe langa ea si i-ai arunca „mai babo, de ce nu stai tu pe-acasa in loc sa ma pui pe mine sa-ti car sacosa care te cocarjeaza din piata?”. Ce daca te-a retinut si ai intarziat la serviciu – tot e nepoliticos, nu?

Daca s-ar gandi si ei un pic, oamenii care se lauda ca spun tot in fata ar trebui sa stie ca altceva este de subliniat: sunt un om care nu spune pe la spate ceea ce nu-ti spune in fata!!! Hehe, dar asta nu puteti spune, nu-i asa? Pentru ca nu ar fi adevarat! Un om dintr-o bucata se vede destul de repede, nu trebuie sa specifice ca asa este; daca specifica, eu il trec pe lista de suspecti – adica e in pending, dar cu aplecare mai mult spre „de ocolit” decat spre „accepted”.

Este plina lumea de oameni care se recomanda „eu sunt cel care spune totul in fata”. Rezultatul: te trezesti ca se zice in fata – in fata blocului mai exact – cat de rau aratai alaltaieri – probabil pentru ca tocmai facusesi un avort – de ce? – cum de ce? – nu era al sotului tau, DE ACEEA!; sau ca tot in fata – adica in fata sefului – se povesteste cum de o saptamana nu mai iesi din carciuma in care te lasi agatata de 3-4 ori pe seara – nesatulo!!! – si nici macar nu ai bunul simt sa ii selectezi – te culci chiar si cu concurenta careia ii vinzi secrete de servici in schimbul unor favoruri sexuale foarte … kinky.

Poate fi amuzant cand li se intampla altora, dar, dupa cum spunea imparatul in povestea lui Creanga, „Fereste-te de Omul Ros si de Omul Span!”, asa va spun si eu ca o concluzie: Feriti-va de oamenii astia care se lauda singuri ca spun ce au de spus verde in fata! Mie nu mi-a spus niciunul nimic. Bine, poate pentru ca sunt eu perfecta, mai stii?!

Articolul Verde-n fata! apare prima dată în Reeija.

Hainele acestea nu apartin unui singur œdesigner asa cum s-ar putea crede caci pana si inca primitiva societate romaneasca cunoaste mai multe directii, mai multe podiumuri. Undeva se asteapta de la o femeie sa devina director al unei multinationale. In alta parte sa fie mama devotata. Altundeva, sa se marite pur si simplu. Daca in basme existau ursitori, acum exista cerinte si modele carora trebuie sa le dam curs, exista œtaskuri de o viata.

Unele dintre noi reusesc, cu mai mult sau mai putin succes, sa se conformeze, sa intre in acel vesmant, imbratisandu-si conditia. Altele, nu. Acestea sunt privite, in genere, ca fiind marile rebele ale zilelor noastre intr-o lume in care rebeliunea si-a pierdut aura eroica de altadata.

Caci se considera ca majoritatea obiectivelor au fost cucerite asa ca nu mai e nimic de doborat. Uitandu-ma insa in jurul meu, vad femei care poate n-ar constitui subiectul unui film de Hollywood, dar s-au transformat totusi in protagonistele propriilor lor vieti. Au refuzat haina ce le astepta pe umeras si si-au croit una noua, conform viziunii lor. Ceea ce este interesant este ca poti fi œeroina in moduri foarte diferite, niciuna nesemanandu-i celeilalte. Am incercat sa schitez parametrii care i-ar putea conferi unei femei o asa titulatura in zilele noastre, cand nu mai este cazul militantismului agresiv. Cel putin, nu in societatea noastra.

Exista femei care nu-si doresc copii

Si care ar putea sa-i aiba. Adica da, sunt casatorite, castiga satisfacator, nu au probleme medicale si, cu toate acestea, zic œnu, multumesc. Nici macar nu sunt carieriste pentru a-si ocupa timpul cu planuri de marire si fericiri salariale. Si pentru care nu e nimic mai iritant decat sa auda œHei, pe cand un copil? Mai asteptam mult?.

Si apoi, cu ingrijorare: E steril sotul, saracul, nu-i asa?. Haina maternitatii, desi poate parea desueta, demodata, e una care se incapataneaza sa reziste, in multe camine si educatii. Iar cele care o refuza sunt privite, chiar si azi, ca fiind ceva profund in neregula cu ele. Daca nu e vorba de ceva fizic, atunci musai e ceva emotional. Te trezesti suspectata ca fiind rece, incapabila sa daruiesti afectiune, sa te dedici etc.

Exista femei care aleg sa fie casnice. Asta nu le face nici ratate, nici sclave

In ultimii 50 de ani, cand femeile au patruns cu forta pe piata muncii, s-a raspandit ideea dreptului la munca al femeii. Acum, normal este sa muncesti in fiecare zi undeva, cel putin opt ore si anormal este sa ramai acasa cu aceiasi copii pe care trebuie neaparat sa ti-i doresti. Am inceput sa ne uitam cu compasiune si cu usor dispret la casnice. Se uita insa ca munca este o alegere, un drept, nu o datorie. S-o recunoastem: casnicele ne par usor tampitele. Trebuie sa fii mama, asta e clar, dar nu sa te dedici 100%. E mult mai normal sa te imparti intre cele doua. In ceea ce ma priveste, si statutul de casnica este o meserie. Cu alt gen de recompense decat cele pe care le obtinem noi, celelalte.

Cred ca ne-ar prinde bine un exercitiu de sinceritate: cine e mai libera “ femeia care sta acasa si se dedica total copiilor ei sau femeile care merg la serviciu si urasc in fiecare minut ceea ce fac? Pentru ca nu toate avem sansa de a activa intr-un domeniu care sa ne placa cu adevarat. O facem insa pentru ca nu avem de ales. Nici macar nu mai constientizam cat de bine ne-am obisnuit cu aceasta zgarda in jurul gatului. Ne-o punem singure, ascultatoare, la gat in fiecare zi dupa ce suna desteptatorul.

Un exercitiu de sinceritate: ati mai munci daca ati castiga la lotto?

Exista inca femei care se marita virgine

La fel, avem de-a face cu o norma trecuta, negata de prezent si privita acum ca pe o ciudatenie de-a dreptul exotica. Ceea ce era inainte exceptie este acum regula. Femeia care a trecut peste pragul a doua decenii de viata si are himenul inca intact e catalogata ca fiind œbolnava, œinadaptata, œdemodata, poate chiar frigida. Lucrul este la fel de anormal ca infierarea trecuta a femeilor care-si incepeau viata sexuala inaintea casatoriei. Am schimbat hainele, nu insa si modul in care le purtam. Azi, este un mare curaj sa-ti afirmi virginitatea!

Exista femei care iubesc barbati mai tineri

Am lasat ce era mai œbun la sfarsit, ca sa zic asa. Vedem foarte des cupluri in care el are cu 30 de ani mai mult decat ea. Nici pe acestia nu-i crutam prea usor, dar scapa cu viata pana la urma. Insa nici nu se compara soarta lor in spatiul mediatic si social cu femeile care sunt cu barbati mai tineri. Chiar si cand diferenta este doar de 10 ani. De ce inghitim cu noduri atunci cand vedem astfel de cupluri? De ce acceptam atat de greu gandul ca si o femeie de 40 de ani are sexualitatea ei si ca viata nu ii este canalizata doar pe fagasul maternitatii si/ sau al carierei? Caci de-aici vine sentimentul de stranietate. Acceptam faptul ca ei au nevoie de œcarne tanara. Isi pune cineva insa intrebari in legatura cu nevoile amoroase ale femeii mature? Sau, dupa 40 de ani, incetam brusc sa fim atrase, sa iubim, sa tanjim?

Articolul Un alt fel de eroine apare prima dată în Reeija.

La capitolul distracție sau things to do, aici te așteaptă un etern carnaval, cu locuri minunate, încărcate de istorie și artă, ce defilează impunător. Ca semn distinctiv al orașului, numele lui Gaudi este păstrat la loc de cinste. Nu mă pricep pe cât aș vrea și nu aș putea să detaliez prin ce se remarcă modernismul catalan în arhitectură, dar dacă aș fi făcut-o, probabil că ar fi fost motivul numărul 1 pentru care aș fi vizitat Barcelona. Eu am ajuns aici dintr-o complicitate a întâmplării și mânată de o dorință aprigă de a trăi focul tipic latin. Așa că am făcut un top personal al lucrurilor și locurilor de neratat în Barcelona. Vezi ce am descoperit.

1)Parc Guell-Pare să fie unul dintre cele mai frumoase obiective din Barcelona, cu istorie de mai bine de 100 de ani colorat, ciudat, unic. Puteți vedea o poză mai jos

2) Graffiti, orașul Barcelona ar trebui intitulat Orașul de grafitti pentru că neoficial, la aproape fiecare colț de stradă vei fi surprins(ă) de o capodoperă de artă stradală. Am lăsat mai jos poze. Ce vedeți acolo e garajul unei case.

3) Tibidabo Amusement Park sau lumea la picioare. Vei fi întâmpinat de o super vedere asupra întregului oraș. Partea cea mai faină este că poți ajunge aici cu funicularul și va fi o experiență pe care nu o vei uita prea curând.

4) O plimbare pe La Rambla, de departe cea mai aglomerată stradă a orașului, înfrățită ca importanță, poate cu Champs-Élysées-ul francezilor

5) Casa Batlo– Mai multe dintre elementele de design ale casei transformată acum în muzeu au fost inspirate de lumea marină și natură. Aici te simți, de parcă toate simțurile, ți se trezesc la viață.

6) Barceloneta-cu plaja ei seducătoare, nu îți poate rămâne indiferentă. Ce genial poate fi, să ieși de la muncă, să pui costumul de baie pe tine și hopa la plajă

7) Sagrada Familia, din nou Gaudi

Dragilor, acesta a fost topul meu made in Barcelona. Voi ce ați preferat de acolo dacă ați vizitat-o deja? Ce spuneți, am dreptate să cred că doar călătorind, ne impregnăm sufletul cu memoria universală, care exista dinainte de noi și va continua să dăinuie în timp? Cu alte cuvinte, credeți că putem deveni eterni … hmmm….sau putem spera că locurile faine și istoria lor continuă să trăiască în noi?

Alte obiective turistice in Barcelona

Capitala Cataloniei, din sud-estul Spaniei, atrage turistii atat prin asezarea ei pe tarmul Mediteranei, cat si printr-o sumedenie de obiective construite de mana omului. Iata cateva dintre ele, care demonstreaza ca ai ce sa vizitezi in Barcelona.

Catedrala Sagrada Familia, chiar daca inca neterminata, atrage cei mai multi turisti. Monumentul lui Cristofor Columb, descoperitorul Americii, ridicat in 1888. pasionatii de fotbal nu vor rata stadionul Camp Nou si muzeul clubului FC Barcelona. Acvariul din Barcelona prezinta 11.000 de vietati din 450 de specii.

Necuvantatoarele care traiesc pe uscat sunt reprezentate la Barcelona Zoo Parc: 7.000 de indivizi si 500 de specii. Muzeul Pablo Picasso nu doar ca detine exceptionale colectii de arta, dar salasluieste in cinci palate medievale, in stil gotic, unite intre ele.

Articolul Viva Barcelona apare prima dată în Reeija.

Omul ăsta e ceea ce se numește o enciclopedie ambulantă, dar felul în care îți împărtășește din cunoștințele lui e de-a dreptul nemuritor. Orele cu el au trezit cheful de a descoperi cine e Cicero, ce-a făcut Socrate…. Asta nu înseamnă că acum știu mai multe. Am uitat o bună parte din tot ceea ce am învățat.

Mi-am croit între timp un drum spre alte îndeletniciri și am uitat de dragostea mea dintâi, filozofia. Am redescoperit-o în rândurile unei cărți. Pe coperta ei se prefigurează flori de cireș. Se numește Ikigai- Secretele japoneze pentru o viață lungă și fericită, de Hector Garcia & Francesc Miralles.

A fost nevoie de un drum sus în nori, ca să absorb cuvânt cu cuvânt ideile stoico-filosofice expuse în carte, pe care le-am personalizat de-a lungul timpului în funcție de context, de oameni de ce aveam nevoie să îmi iau.

La ce bun atâta filozofie, dacă nu e practică treaba?!

Mai înainte însă aș vrea să descriu un pic cu ce se rumegă stoicismul. Se spune că ar fi cel mai practic sistem filosofic al Antichității. Cei mai reprezentativi exponenți ar fi Marc Aureliu, Epictet și Seneca. Un citat al lui Epictet rezumă ideea generală a stoicismului: “Oamenii nu sunt deranjați de lucruri, ci mai degrabă de felul în care ei le percep. Nu te aștepta ca evenimentele să se întâmple după cum vrei tu, mai bine dorește-ți ca ele să se întâmple așa cum le e dat să se întâmple și tu vei face tot ce ține de tine ca să mergi mai departe cu bine.” Filozofia lui Zenon (cel care a fondat acest sistem de gândire) pleacă de la ideea că nu este nimic rău în a te bucura de plăcerile vieții, numai că acestea nu trebuie să preia controlul asupra noastră atunci când ne bucurăm de ele. Prin urmare tre’ să fim pregătiți pentru momentul în care orice plăcere va dispărea. De aici s-au inspirat și se inspiră mai multe practici de meditație care includ recunoștință, mindfulness, detașare.

Primul principiu sună deloc pretențios cam așa:

I) Cel mai rău lucru care se poate întâmpla

Asta nu înseamnă să ne închidem între 4 pereți gândind că lumea e un loc periculos și noi trebuie să ne ferim de ce va veni. A vizualiza negativ înseamnă pentru mine să am în vedere și un plan B, astfel știind că nimic nu e bătut în cuie, că e util să mă pregătesc și pentru ce poate merge nu tocmai conform planului. De exemplu: să zicem că afară e o zi însorită, iar eu sunt îmbrăcată în rochie. Nu mă pot revolta pe ploaie deși existau 0,015% șanse. Mă gândesc mai dinainte că e posibil și…. în acord cu scenariul iau și o umbrelă…partea cea mai tare e că dacă mental sunt pregătită pot face mai ușor față. Nimic nu e pentru totdeauna, nu trăim veșnic și nu ni se cuvine totul. Deși nu-mi convine nici mie tot timpul ideea cu “nu mi se cuvine totul, o admit”. Așa că prefer să fiu prudentă….just în case. Mi-s fatalistă get-beget. Ce pot să vă garantez e că e un antidot garantat pentru orgoliu și pentru incantațiile de genul: “Cum de mi se întâmplă toate mie?”. Așteaptă-te să se întâmple….
secrte japoneze
secrete japoneze

II)Conștientizarea a ceea ce stă în puterea noastră

Îmi tremură gândul când mă gândesc la ideea cu conștientizarea pentru că mai am multă mămăligă de mâncat. La modul ideal mi-aș dori să fiu total detașată de acele lucruri care m-ar putea răni precum respingere din partea unor angajatori, poleiți cu stea în frunte, pierderea cuiva drag etc. Ce îmi doresc concret e să îmi asum mai mult, mai franc, mai cu îndrăzneală. Nu ajută deloc să ne facem griji pentru lucrurile pe care nu le putem controla deloc, de exemplu: reacția altor oameni. Soluția e să facem distincția între ele, între ceea ce stă în puterea noastră și ceea ce nu.

III) Momentul prezent și caracterul trecător al tuturor lucrurilor

A trăi în prezent pare așa ușor însă uităm cât de greu devine. Într-o lume în care suntem bântuiți de FOMO și alte acronime sâcâitoare pare din ce în ce mai greu. O văd faptic și la mine. Cele două ore destinate studiului se transformă în răspuns la comentariul lu’ Gigica la poza de acu doi ani, apoi bineînțeles urmează un bombardament de câteva minute de pe Instagram și Quora…ochii văd, inima cere. Și s-au dus două ore de viață așa…gratis. Și la mine doare timpul gratis….doare rău de tot, am TIMPinită acută. Budismul și stoicismul însă, ne amintesc că singurul lucru care stă în puterea noastră e prezentul. Ce ne mai rămâne de făcut e să ne acceptăm caracterul trecător…așa poate vom suferi mai puțin atunci când vom pierde.

Dacă ai citit până aici, fă-mi o bucurie și spune-mi care e principiul cel mai pe sufletul tău dintre cele prezentate. Ai aici o bucățică din tot ce înseamnă căutările mele interioare din ultima vreme. Așa că te rog fii curajos/curajoasă și zi-mi primul gând care ți-a venit citind. În încheiere vreau să reproduc un fragment din carte care sintetizează ce vreau să vă transmit: ”În loc să căutăm frumusețea în perfecțiune, să o căutăm în ceea ce este imperfect și incomplet.”

Articolul 3 principii stoico-filozofice după care îmi ghidez viața apare prima dată în Reeija.

Ideea e că eu voi încerca să mențin un fir cronologic pe acest blog (în poveștile mele, cel puțin), fapt pentru care voi relua activitatea de unde am lăsat-o.

Așa, foarte pe scurt, a trecut prima sesiune, prima sesiune de restanțe, sesiunea de restanțe speciale, apoi a venit vertiginos a doua sesiune, cu a doua sesiune de restanțe, iar acum, așteptăm sesiunea de restanțe speciale de la sfârșitul lui august…Concluzia este că: A TRECUT UN AN DE FACULTATE! Da, a trecut…a trecut extrem de foarte repede!

Arta negocierii

Înainte de a dormi cu partenerul nostru, am dormit singuri, până la aproximativ 20 de ani. În timpul acestei perioade de solitudine, am deprins şi obiceiuri, cum ar fi cele pe care ni le-au transmis părinţii sau cele pe care ni le-am format atunci când gusturile şi nevoile noastre au început să se contureze. Iată din ce cauză abordăm patul conjugal cu un oarecare număr de prejudecăţi şi obsesii.

În perioada de început a vieţii comune („”starea de graţie””), suntem învăluiţi de vraja iubirii şi suntem atât de fericiţi să trăim şi să dormim alături de persoana iubită, încât totul se petrece aşa cum nici n-am visat. Desigur, observăm la celălalt obişnuinţe diferite sau contrare obişnu­inţelor noastre; uneori, obişnuinţele noastre nu îşi mai găsesc locul şi sunt lăsate la o parte.

Însă, în entuziasmul şi bucuria ce le însoţesc, opoziţiile respective nu vor genera nici un fel de conflict. Tranzacţiile se efectuează cvasispontan şi tacit: renunţăm cu veselie la obişnuin­ţele noastre şi le adoptăm bucuroşi pe ale celuilalt.

Se poate totuşi ca, după un anumit timp, să dispară încântarea, iar adaptabilitatea începuturilor să se estompeze şi unele obişnuinţe mai vechi să revină.

De asemenea, se mai poate ca, în urma schim­bărilor care intervin (maternitate, boală, schimbare de locuinţă etc.), să apară o serie de noi necesităţi şi să îl facă pe fiecare să aibă alte deziderate faţă de cele ale partenerului. Astfel, pentru a evita confrun­tările repetate, va trebui să vorbim, să ne exprimăm dorinţele şi neajunsurile şi să negociem.

Punctele de reper în aceste tratative ar trebui să fie regulile de igienă a vieţii, adică să se discute despre ceea ce este bun pentru sănătate şi somn, aşa cum sunt expuse în Arta amenajării dormitorului şi Feng shui şi dormitorul.

Diferenţele (şi diferendele) vizează cel mai frecvent gradul de iluminare a camerei, aerarea, aparatele care trebuie admise aici şi activităţile care se desfăşoară în spaţiul respectiv.

Luminozitatea camerei de dormit

Gradul de luminozitate a dormitorului constituie o problemă impor­tantă. Există unii care vor o lumină puternică pentru a adormi şi alţii care vor obscuritate totală. Primilor nu le place să fie trase jaluzelele sau perdelele şi nici draperiile, iar atunci când se lasă noaptea vor vrea să rămână cu lumina aprinsă; printre aceste persoane există unele care au o adevărată fobie faţă de întuneric.

Cei din categoria a doua, dimpotrivă, au nevoie ca jaluzelele, persienele şi draperiile să fie închise cu desăvârşire; ei susţin că cea mai mică rază de lumină îi împiedică să adoarmă sau că îi va trezi prea de dimineaţă, între aceste cazuri extreme, există întotdeauna şi intermediarii.

Pentru a porni de la o bază de negociere cum trebuie, este necesar să ţinem cont de următoarele observaţii:

Este în virtutea naturii şi a biologiei ca somnul să coincidă cu obscuritatea (este chiar baza ritmului circadian). Prin urmare, este logic să ne dorim absenţa luminii.

Cel care preferă lumina, ca şi cel care preferă întunericul o fac din obişnuinţă, or, o obişnuinţă poate fi schimbată. Putem încerca, de pildă, să împăcăm şi capra şi varza: să lăsăm jaluzelele, persienele şi draperiile întredeschise, lucru care se poate obţine treptat, deschizându-le (sau închizându-le) cu câte un grad în fiecare săptămână. De asemenea, le putem închide cu totul şi putem pune o veioză jos, lângă partenerul „”luminofil””.

Teama de obscuritate poate să plece de la o adevărată fobie, caz în care va fi însoţită de o boală, o angoasă, o insomnie. Nu trebuie să ezităm şi să cerem ajutorul unui psihoterapeut.

Aerisirea

Unii vor să lase fereastra deschisă sau întredeschisă, alţii vor ca fereastra să fie închisă. Dacă e să vorbim despre igiena de viaţă, este preferabil ca fereastra să fie întredeschisă, pentru a aerisi camera, sporindu-i conţinutul de oxigen. Astfel, vom favoriza somnul şi vom asigura o bună funcţionare a creierului şi a inimii.

În cazul în care zgomotul din exterior este puternic, putem recurge la dopuri de urechi, practică ce nu poate fi pe placul tuturor: unii au impresia că ar fi dezlipiţi de partenerul lor şi de restul casei (bebeluş sau copil care plânge…). O altă soluţie ar putea veni prin ţinerea ferestrei închise şi montarea unui dispozitiv de aerisire: aer condiţionat, sisteme de împrospătare a aerului etc.

Temperatura

Şi temperatura camerei poate fi un subiect de discuţii în contradictoriu. Există persoane friguroase, cărora nu le place să se dezbrace şi nici să se hârjonească în camere care nu sunt bine încălzite. Şi mai există şi cei cărora le este totdeauna prea cald, care nu suportă căldura în cameră şi au impresia că se sufocă imediat ce se bagă în pat.

Soluţia cea mai bună ar putea fi următoarea: să menţinem în cameră, în timpul zilei şi seara, până la somn, o temperatură între 18 şi 20°C, plăcută pentru a ne dezbrăca şi pentru diferite jocuri, atât pentru o persoană friguroasă cât şi pentru una „”aprinsă””.

Apoi, atunci când ne-am decis să dormim, putem coborî temperatura până la 15 şi chiar 10°C (un termostat sau un buton termostatic plasat pe radiator sau pe calorifer ne va permite un bun control al temperaturii); în acel moment, persoana friguroasă, aflându-se în braţele iubitului şi sub protecţia pilotei, nu se va mai plânge de frig, iar aerul proaspăt respirat îi convine de minune arborelui respirator şi somnului. Evitaţi păturile cu încălzire! Ele emit anumite unde de electricitate statică, dăunătoare pentru somn.

Aparatele

Cât priveşte aparatele pe care trebuie să le admitem în dormitor, acceptate sunt numai telefonul şi o sursă de muzică. Telefonul ne permite să apelăm sau să fim apelaţi în caz de urgenţă nocturnă (probleme de sănătate sau probleme de familie). De asemenea, cu ajutorul telefonului, putem purta o discuţie fără a fi deranjaţi de zgomotele din casă sau fără a-i obliga pe cei din jur să ia parte la conversaţie.

Un radio sau o aparatură hi-fi îşi pot găsi şi ele locul în camera de dormit. În afara faptului că muzica poate constitui o plăcere pentru viaţa în doi, ea mai poate fi folosită pentru a ne linişti seara sau pentru a ne înviora dimineaţa.

În schimb, este absolut necesar să avem şi un set de căşti, pentru zilele în care partenerul nostru nu va fi foarte entuziasmat să asculte şi el muzică.

Toate celelalte aparate electrice sau electronice, în special cele cu cinescop (televizor, monitor de calculator sau alte gadget-uri), trebuie să fie excluse din dormitor, aşa cum am arătat în capitolul despre arta amenajării dormitorului şi feng shui-ul dormitorului.

Camera de dormit este un loc al odihnei, din care trebuie să eliminăm orice agitaţie mentală, fie că ar fi provocată de diferite activităţi distractive, fie de muncă. În plus, ionii pozitivi emişi de tuburile catodice pot avea efecte pertur­batoare asupra sistemului nervos. Locul televizorului este în camera de zi, cel al ecranelor informatice în camera personală.

Dacă totuşi nu putem evita prezenţa acestor aparate în dormitor, va trebui ca pe timpul nopţii să le debranşăm şi să le acoperim cu o pânză, deoarece ele continuă să emită radiaţii atunci când sunt în stand-by şi chiar când sunt închise.

Activităţile

În privinţa activităţilor din dormitor, singurele de dorit sunt cele care servesc scopurilor camerei: odihna, izolarea, interiorizarea şi viaţa erotică. Lucrul în dormitor sau în pat ori privitul la televizor sunt ocupaţii care ne pun în mişcare psihismul (atât intelectul cât şi emotivitatea) şi deci sunt contrare destinderii. În plus, ele consumă din energia şi timpul pe care am putea să ni le consacram vieţii de cuplu şi ne deturnează atenţia de la partener.

Fumatul trebuie să fie absolut proscris aici, deoarece camera de culcare este un loc pe care trebuie să îl îndepărtăm de orice formă de poluare, pentru a le permite creierului şi organismului să se regenereze. Şi tot dormitorul mai este şi locul unde trebuie să manifestăm respect pentru viaţă şi pentru celălalt, un spaţiu oarecum sacru.

Să ascultăm muzică, în schimb, este o activitate agreabilă, care poate fi împărtăşită perfect, cu măsura de precauţie însă pe care am enunţat-o mai înainte: de a însoţi aparatul de radio sau aparatura hi-fi cu o pereche de căşti. Cititul este fără îndoială o activitate foarte potrivită pentru statul în pat.

Confortul şi liniştea favorizează lectura, iar cititul este şi o activitate care nu îl deranjează numaidecât pe partener. Mai mult, cititul poate fi şi o activitate comună, împărtăşită prin citirea împreună a aceleiaşi cărţi sau prin schimbarea de păreri legate de ce descoperă fiecare în conţinutul cărţii.

Este bine totuşi să evităm lectura până la ore avansate, pentru a nu pierde primul „”tren”” spre somn şi a nu deranja adormirea partenerului în cazul în care are un somn sensibil. Despre mâncatul în pat, vom vorbi în capitolul următor.

Diferite probleme

Trebuie să închidem uşa sau să o lăsăm deschisă? Liniştea părinţilor şi viaţa lor erotică cer ca uşa de la dormitor să fie închisă cu cheia în timpul momentelor de intimitate.

Vezi și: Cea mai bună hotă în bucătărie

Partenerul dvs. este deranjat de tic-tac-ul deşteptă­torului şi de lumina cadranului? Luaţi-vă un aparat silenţios şi puneţi-l pe partea dvs. Partenerul vrea să dormiţi gol (goală), iar dvs. preferaţi să staţi îmbrăcat cu o pijama sau o cămaşă de noapte? Alegeţi-vă ţesături foarte plăcute la atingere (mătase, satin) şi nu folosiţi decât haina de pijama ori cămăşi scurte, împăcând astfel cele două gusturi. Partenerul are astm şi nu suportă nici pernele din puf şi nici mochetele? Treceţi la perne din lână sau burete şi lăsaţi pe jos parchetul gol.

Animalele

Locul animalelor nu este în camera de dormit. Pe de o parte din motive de igienă, blana şi orificiile lor naturale fiind rezervoare de microbi şi de paraziţi (insecte şi viermi). Pe de altă parte, animalele atrag atenţia, tandreţea şi mângâierile celor doi pentru a profita ele de acestea.

Articolul Un Offtopic Explicativ apare prima dată în Reeija.

D s-au gândit să se apuce să instaleze robinete pentru fiecare apartament. Robinete care NU SUNT SIGILATE! Cum pui robinete de gaz nesigilate la îndemâna oricui??? Adică toată lumea poate porni sau opri gazul într-un apartament, din exteriorul său.

Păi, domnilor cărora v-a trecut această idee mirobolantă prin cap, nu v-ați gândit la câte se pot întâmpla? Vine un copil și simte nevoia să se joace cu robinetul. Vine un cerșetor, este refuzat, din răzbunare și nechibzuință oprește și repornește robinetul.

E nevoie de mai puțin de un minut ca micul tronson de țeavă să se golească de gaz, flama (în caz că era pornit vreun ochi de aragaz sau sobă) să se stingă, iar apoi, după repornire, gazul să se scurgă, de fapt, în casa omului fără ca acesta să-și dea seama.

Nu v-ați gândit la aceste scenarii, nu? Și nu sunt deloc absurde! Majoritatea locatarilor le-au semnalat aceste viitoare probleme meșterilor care au făcut lucrările. Au fost băgați în seamă? Deloc! Și pentru a pune și cireașa pe tort, s-a mai pus și un robinet per scară de bloc, la fel, NESIGILAT! Că deh, de ce să nu creștem șansele de explozie?

Am încercat să vorbesc cu bunica dar degeaba. Felicitări celor care nu au avut ce munci! Cel puțin, sigilați chestiile de genul…să nu se întâmple nenorociri și apoi să căutăm răspunsuri și să nu le găsim.

P.S.: Nu, nu am făcut publică această chestie pentru că sunt răutăcioasă sau urmăresc ceva. Vreau doar ca cel puțin cei dragi mie să fie în siguranță și pentru a aduce atenția asupra acestei probleme, în speranța rezolvării sale.

Articolul Oameni.. apare prima dată în Reeija.

S-a terminat sesiunea!  Studentii sunt foarte diferiti in dupa sesiune. In timp ce unii prefera sa se relaxeze, altii (cum ar fi băieții din anul 2) s-au hotărât să sărbătorească cu surle și trâmbițe acest lucru. Toată seara a decurs frumos, până la un moment dat. Acel moment a fost determinat de sosirea autorităților în fața căminului (salvare, poliție etc.).

Și împreună cu gașca de autorități, au apărut și capetele curioase de pe geamuri, care au lansat știrea știrile cu ce s-a întâmplat în acea seară și ce le-a distrus bine-meritatul chef de după sesiune:

• Varianta 1 – ,,ioi, tu, ai auzit că o venit ăia de la Criminalistică aci??? Ș-or luat amprente că cică s-o spart cămăruța de servici și o furat nush câte borcane de zacuscă și un cuptor cu microunde…pffff…cum să furi borcane de zacuscă?”
• Varianta 2 – ,,mă uitam pe geam și am văzut Salvarea!! și Poliția…și m-am aplecat un pic și m-am uitat jos: era sânge!!! Ai de mineeee! O vrut unu să se arunce de la 5, bă…cică l-o doborât sesiunea…săracu’…”

Lumea continuă să creadă aceste lucruri și să dea zvonurile mai departe, din ce în ce mai distorsionate, însă varianta vero este că:

Unuia dintre băieții chefuitori i s-a făcut rău și, în încercarea sa de a da la rațe, a căzut, lovindu-se cu botul de asfalt, provocându-și astfel multiple plăgi și necesitând ajutorul celor de la Urgențe. Unii, mai curajoși, spun că a doua zi arăta asemeni unui boxeur după un meci extrem de greu…

Dap! El e hoțul de zacuscă pe care l-a mustrat conștiința și s-a aruncat apoi de la etajul 5. Oameni buni, chestiile astea se întâmplă oriunde. Lucrul bun e că a avut oameni lângă el care să-l ajute, altfel cine știe ce se întâmpla?

Articolul Ca după sesiune – Telefonul fără fir apare prima dată în Reeija.

Mă încadrez la nr. 1, deoarece sesiunea aceasta mi-am traumatizat parțial domnul, el fiind cel care mi-a trimis linkul, provocându-mi o criză de râs în timp ce citeam cele două rânduri.

Mamele, majoritatea cred că sunt așa în timpul sesiunii, dar nu avem ce să le facem.

Ca norocu’, nu am colege de cameră care să învețe pe manele, doar niște prea-încântătoare vecine care fac acest lucru, însă m-am ocupat personal de această treabă și acum e liniște *evil-grin*.

Ar cam trebui să mă abțin în legătură cu colegii care se plâng că nu au știut, apoi iau note de 9 și 10 și sunt în al nouălea cer…și da, mă voi abține (știu eu că știți care sunteți)…

Profesorii…pfff…fiecare are stilul său. De preferabil, tre întrebați cei din an mai mare, însă asta nu-ți garantează că proful nu simte nevoia de schimbare fix când dai tu examenul. Supraveghetorii, la fel…am avut recent un examen, în care nici nu bănuiai că are nenea așa ochi bun. Predă o colegă lucrarea, la care el, pe cel mai frumos ton: te rog dă-mi și ciorna pe care-ai scris subiectul, și nu-i zic nimic la prof.

Nr. 9 și nr. 10 sunt cam o apă ș-un pământ: de ce să dea EI, cei care merg la școală și sunt silitori și activi, cursurile la restul. Ce? Ei nu au avut același orar și timp liber? Bineînțeles, nu toți sunt așa, sunt și cei darnici care n-au nicio treabă în a împărți și cărora ceilalți le sunt veșnic datori cu câte o bere.

Acestea fiind spuse, vă doresc o sesiune ușoară în continuare, vacanță plăcută celor fără de restanțe și spor la măriri celorlalți.

Articolul 10 Tipuri de Oameni Din Timpul Sesiunii apare prima dată în Reeija.

Perioada asta se repetă în fiecare an: ai foarte mult de lucru și EȘTI CONȘTIENT de asta, dar parcă nu îți mai pasă, pentru că știi că ,,Vin sărbătorile, vin…:>” (recunoașteți că toți ați cântat asta, în stilul reclamei arhicunoscute).

Și atunci, îți bagi picioarele în toate și doar lenevești, mergi la cumpărături, ieși să te bulgărești cu prietenii prin parc, imortalizezi toate acele momente amuzante etc.  Stai pe retelele de socializare, faci orice altceva, decât să înveți pentru cele țâșpe teste ce urmează să le susții săptămâna asta…

Imediat

..începe al treilea an de facultate și cred că nu mă număr printre puținele persoane care se întreabă ,,când au trecut primii doi ani?”.

Dar, înainte de intrarea în pita anului 3, urmează *pam-pam-paaaam!!!* luna septembrie ( = restanțe/măriri, cazări, repartizări etc.). Și pregătirile pentru luna următoare sunt epuizante…psihic și fizic.

Eu, personal, când am simțit că-mi vine timpul (de învățat…), m-am apucat să repar și să aranjez tot ce trebuia și ce nu trebuia reparat/aranjat în casă. Asta nu a durat mult și a trebuit să mă apuc de învățat într-un final.

Făcând un scurt bilanț, hai să zicem că am două măriri (examene ușoare, personal nu le consider restanțe) și o restanță. Și pentru acea restanță, am început să învăț…sau cel puțin încerc.

Zic ,,încerc” pentru că încă nu am reușit nimic concret și habar n-am cum să învăț la materia aia (CIA – Circuite Integrate Analogic). Nu prea vreau să dau vina pe nimic, căci știu că eu sunt influența capacităților mele de învățare…da’ parcă nu vreau să pot și tre’ să vreau! MUSAI!

Așa că…vacanță plăcută integraliștilor și spor la lucru celorlalți! ?

UPDATE (16:34): Bă, bă, bă! Cei cu PAC-ul: Hmmmm…OrCAD, or nu cad! *dacă-înțelegeți* I’m so funny, I’m gonna die *straight-face*

Articolul Nu am chef.. apare prima dată în Reeija.

Ajungi într-o stație arhiplină de studenți cu ochii umflați, aruncând priviri pline de ură (pentru că Politehnica s-a gândit să pună cursurile la prima oră pentru 80% din facultăți). Nah, și acești studenți fac orice să prindă un colțișor de loc în autovehiculul destinat transportului lor spre ,,cunoaștere”. Un astfel de autobus se umple până la refuz, până ajunge șoferul să urle să te dai dracului jos, să poată închide ușa…și așa apar cei ce rămân pe dinafară.

E ok să rămâi pe dinafară, vine altul mai gol în decurs de 4-5 minute…dar în orice altă zi, decât cea a testului. Nah, așa a pățit subsemnata astăzi…

Am sunat colegii

Repus mâna pe telefon, sunat colegi (conștiincioși, cu telefonul pe silențios încă de dinainte să intre în sala de curs) să convingă profesorul să amâne testul cu CÂTEVA minute…dar, nimic. Abia după câteva minute, când eram deja în bus, aproape de destinație, primesc răspunsul: ,,Akm a inceput testu”.

Yes…superb. Am ratat testul, care are o anumită pondere substanțială în nota finală la materia respectivă. Ce îmi mai rămânea altceva de făcut, decât să traversez spre stația de unde urma să iau autobuzul spre campus…și toate astea în decurs de 15-20 de minute, ca să fim șmecheri.

Partea cea mai, da’ CEA MAI NASOALĂ e că am băut o cafea mare înainte să ies din casă și nu prea mai pot adormi înapoi…și așa am ajuns să scriu articolul ăsta, plin de nervi, de frustrare și de multe alte sentimente dubioase la ore matinale…

Ideea e că ,,studentul de la Poli și DOAR ĂLA de la Poli face de-astea…”, ca să citez un profesor din cadrul Universității…:D

Articolul Ce Se Întâmplă Uneori apare prima dată în Reeija.