Ne place să mergem împreună la cumpărături o dată pe săptămână, în trei. Eu cu lista după mine, domnul tată cu ochii după tot ce a apărut nou pe rafturi, în special la raionul cu brânzeturi, iar Filip cu mâinile pe volanul mașinuței care conduce coșul de cumpărături. Mașinuța aceea, coșurile speciale pentru copii, sunt în această perioadă o mare bucurie pentru pitic.
E ca și cum el ne conduce cu succes prin lumea complicată și întortocheată a rafturilor și raioanelor din supermarket. Astfel, de fiecare dată când pornim la cumpărături în trei, am emoții. Pentru că de fiecare dată îi promit practic că va avea șansa să ne conducă, cu mașinuța prin magazin.
Așa că mergem mereu dimineața devreme, ca să fim siguri că ne ținem promisiunea, să găsim disponibil coșul cel special. Astăzi, deși am fost tare matinali, ne-au luat-o alții înainte și nu am mai prins mașinuță. Filip a fost neașteptat de înțelegător și am pornit cumpărăturile cu un coș normal, plictisitor.
Ceva incredibil s-a născut însă în mine și în tatăl lui Filip, simultan, în acel moment, fără ca măcar să vorbim despre asta unul cu celălalt. O ambiție fantastică de a face orice pentru a găsi cât de repede posibil o mașinuță disponibilă.
Am pândit, am urmărit alți părinți care fuseseră mai rapizi, am sperat, am complotat și am găsit. În 10 minute de la intrarea în supermarket am ochit un coș special cu mașinuță, care tocmai se elibera.
M-a surprins această îndârjire a noastră. Cu atât mai mult cu cât copilul nu se plângea, nu comenta, ba mai mult a înțeles perfect că nu sunt mașinuțe disponibile. Am realizat în acel moment cât de important este pentru noi doi ca părinți să ne luptăm pentru îndeplinirea promisiunilor făcute copilului nostru.
Lupta pentru a le îndeplini e chiar mai importantă decât reușita în sine
Am înțeles că lupta pentru a le îndeplini e chiar mai importantă decât reușita în sine. Vrem să știe că promisiunile făcute lui contează pentru noi. De la cele mai mici la cele mai mari. Vrem să poată avea încredere în noi.
Mi-am promis încă dinainte de a se naște Filip că nu îl voi minți niciodată și cu atât mai mult nu îl voi păcăli sau amăgi. Văd la tot pasul, în jurul meu, copii păcăliți. Păcăliți cu te miri ce promisiune numai ca să nu mai plângă, păcăliți ca să nu mai protesteze, păcăliți pentru că e pur și simplu mai ușor. Și înțeleg de unde vine tentația. Mulți dintre noi așa am fost crescuți și asta avem la îndemână ca exemplu de reacție.
Apoi, mai știu și cât de greu este să plângă un toddler că nu vrea să plece din parc și cât de ușor ar fi să îl păcălești că numai până la colț mergeți și apoi vă întoarceți sau să îl momești cu vreo bomboană, orice altceva decât adevărul la care știi că va reacționa cu și mai mult protest. Pentru că protestul și plânsetele sunt greu de tolerat, gestionat, suportat, înțeles. Și înțeleg asta foarte bine.
Dar la fel de bine înțeleg că încrederea și relația cu copilul se construiește din prima zi. Filip știe că niciodată nu îl mint sau păcălesc, astfel răspunde mai bine la ceea ce îi cer. Are încredere. Chiar dacă nu îi convine.
Știe că nu ne mai întoarcem în parc în ziua respectivă și protestează cât poate pe tema asta dar la fel de bine știe că dacă i-am promis că revenim a doua zi, apăi revenim a doua zi și de-ar fi să stea mâța-n coadă.
Dacă i-am promis, pentru mine e sfântă treaba. Așa că se liniștește și mă îmbrățișează. Are încredere. Și n-aș face niciodată, NIMIC pentru a rupe acea încredere. Pentru tot confortul din lume sau pentru toate tentațiile posibile.
Prefer să înfrunt 30 de proteste zilnice
Prefer să înfrunt 30 de proteste zilnice, negocieri prelungite și obositoare, mârâieli sau comentarii, orice e nevoie, atâta timp cât la finalul zilei dacă tragem linia, știm amândoi, și eu și Filip, că ne putem spune orice iar încrederea e la fel de puternică.
Copiii sunt ființe fantastic de inteligente, cu suflete incredibil de mari. Mă doare de fiecare dată când aud copii păcăliți, pentru că așa se zdruncină o relație de încredere- în timp, cu minciuni aparent nevinovate și cu convingerea că ”ei sunt mici, nu se prind oricum, și uită repede”. Si batranii sunt pacaliti, de asta trebuie sa ii ajutam. Trebuie sa le explicam bunicilor de ce iesim in strada.
Îmi doresc ca atunci când crește, fiul meu să îmi spună adevărul chiar și atunci când îi este greu. Pentru ca asta să se întâmple, am datoria să fac la fel în fiecare moment, în orice situație. Din prima zi de viață.
