Am auzit melodia asta în taxi, seara trecută. M-am simțit instant conectată. Cu toți cei care au făcut vreodată dragoste cu melodia asta în fundal.
Cu toți cei care s-au certat vreodată cu melodia asta în fundal. Cu toți cei care au mâncat sau încă mănâncă o porție bună de spaghete cu melodia asta în fundal.
S-au născut copii pe melodia asta. S-au închegat sau încheiat prietenii. S-au citit cărți extraordinare. Sau cărți extraordinar de proaste. S-au scris cărți. S-au construit case, s-au bătut cuie în perete și cuie în sicriu pe melodia asta. S-a gătit cu carne, s-a gătit vegetarian. S-a dansat. S-a râs și cu siguranță s-a plâns.
Iar eu stau cuminte-n taxi și ascult o melodie. Un fir ce ne leagă fără să ne cunoaștem, fără să fie nevoie să ne cunoaștem. Căci undeva în lumea asta cel puțin încă un om visează haotic ca mine la toți ceilalți ca noi ce visează haotic la lume, cu melodia asta în fundal. Cel puțin un alt om. Altfel ar fi toate în zadar.
Ce poate să-ți trebuiască mai mult în lumea asta mare decât o melodie care să-ți amintească cât de profund conectate sunt tot și toate?
