Ai să vezi tu, dragă Emma, ce nevoie fantastică avem, noi oamenii, de a da un nume oricui și oricărui lucru care ni se întâmplă.
- Pantofii care ne plac și care ne chinuie ocazional piciorul – stiletto
- Omul din fața ta căruia îi turui de o oră întreagă toate gândurile care îți umplu mintea și care încă îți zâmbește cu drag – prieten(ă)
- Starea de amețeală care te cuprinde înainte de a urca pe scenă și a vorbi unui auditoriu întreg despre munca ta – emoție
- Textura asta interesantă și moale care te transportă direct în brațele mamei ori de câte ori îți atinge papilele gustative – budincă de ciocolată
- O carte bună care să te facă să uiți de tine
- Omul din fața ta care își permite să îți spună că felul în care tu ai gândit o acțiune nu e potrivit și că preferă altceva – manager?
- Ruptura, dezrădăcinarea dintre doi oameni care obișnuiau să împartă cele mai calde ore ale săptămânilor împreună – divorț? Iubire imposibilă?
Cât de sec. Cât de puțin pot exprima uneori etichetele astea care ne liniștesc așa de tare.
Așa s-o fi născut și ideea de dragoste. Prea multe senzații cărora n-am știut cum să le spunem, prea multe interacțiuni care nu păreau să se încadreze în niciun tipar.
Complimente care nu par s-aducă a prietenie dar nici mai mult de atât nu par să fie, sincronizare în reacții care pare să fie mai mult decât o conversație bună, prezența inexplicabilă în mintea cuiva, absența inexplicabilă a ceea ce numim acte raționale. Și pentru că toate trebuiau să poarte un nume, cum ne povestea odată al nostru Sorescu… le-am zis dragoste.
Poate că tu vei reuși să uiți nevoia asta, Emma. Poate că tu vei trăi totul așa cum simți, în completă anonimitate de definiție. Prea multe interacțiuni, cu prea mulți oameni frumoși, n-au nevoie de nicio categorizare.
Ce senzație de libertate trebuie să fie. Să nu simți nevoia să definești sau să explici. Nimic. Poate că asta ar trebui să ne dorim unii altora de zilele de naștere. Libertatea de a trăi lucrurile exact așa cum sunt. ”La mulți ani! Fără definiții sau explicații. : )”
