Iartă-mă că te strig noaptea-n somn, că pipăi cu palmele perna pe care îți puneai capul! Iartă-mă că număr zilele, orele când nu te aud, când nu te văd, când nu te simt! Iartă-mă că te caut în fiecare vis al meu, că vreau să-mpart visele mele cu tine! Iartă-mă că m-am văzut bătrână și căruntă lângă tine! Iartă-mă că visam la locurile în care ne vom face nunta!
Iartă-mă că eu sunt eu, și că nu mă ridic la așteptările tale așa cum ți-ai dori tu! Iartă-mă că m-am umilit în fața ta, dar iartă-mă și dacă n-o mai pot face! Iartă-mă dacă doare prea tare! Iartă-mă că nu vreau sa sufăr! Iartă-mă pentru că vreau să fii în viața mea ultimul meu început, ultimul tren!
Iartă-mă că îmi arăt iubirea altfel decat îmi arăți tu mie! Iartă-mă că sunt o femeie sensibilă, care mai bine moare în picioare suferind, decât să se simtă umilită, jignită! Iartă-mă dacă nu-mi plac glumele proaste, ironia, critica, reproșurile, lucrurile bădărane! Iartă-mă că am învățat să îmi exprim trăirile prin cuvinte sincere!
Iartă-mi lacrimile ce le am de fiecare dată când ne certăm, lacrimi pe care tu nu le vezi, pentru că nu-ți place să vezi cât de sensibilă poate fi femeia! Iartă-mă că am vrut și vreau să fim un cuplu, o familie! Iartă-mă că te cert uneori cu dragoste și teamă, și că pun piciorul în prag, dar nu pot lăsa să mergem în direcția greșită! Iartă-mă că sunt dependentă de tine, iartă-mă că nu vreau să te las să mă lași!
