Mă uit acum la fața fiului meu și îmi vine cu încăpățânare în minte un singur lucru, pe care l-am gândit de nenumărate ori în timpul sarcinii, când nu îl cunoșteam încă decât senzorial:
Iată că există o asemenea formă de iubire, atãt de puternică, atât de lipsită de condiționări, încât nu ai nevoie de trăsături sau de caracteristici pentru a te îndrăgosti.
Nu ai nevoie de fapte sau de cuvinte sau de anumite imagini din partea celuilalt. El pur și simplu este și tu îl iubești necondiționat și pentru totdeauna.
Mi-a fost greu să cred în ceva atât de puternic, în toată viața mea. Părea poezie și atât. Până acum.
