Mă trezesc adesea în situația de a pune mental, inconștient, prietenii în categorii. ”Categoria cu care râd bine” / ”Categoria cu care pot identifica ușor soluții la diferite probleme” / ”Categoria boemă cu care pot tăia frunze la câini, bea până dimineață și abera pe toate temele universului” și tot așa.
Apoi, nu știu la voi, dar mai este și ”Categoria celor puțini cărora poți să le spui absolut orice, să iei absolut orice decizie și nu vei fi judecat/ă”.
Ei, asta da categorie. Se restrânge repede numărul de prieteni dacă e să te gândești la modul brutal de onest câtor oameni din viața ta le poți spune absolut orice gând / instinct / faptă din tine și care vor ști să te asculte și să răspundă în așa fel încât să nu te simți judecat sau abandonat.
A se nota un aspect important. Prin a nu judeca nu înțelegem a fi de acord cu absolut orice zice sau face prietenul sau prietena noastră.
Ce încerc să transmit este că îmi par rari și prețioși prietenii care își argumentează părerea legat de tine și de faptele tale, care poate chiar te ceartă, care îți explică ce și cum văd ei a fi corect, care dezbat împreună cu tine dar care, indiferent ce alegi într-un final, îți respectă în mod autentic decizia și faptele și nu te iubesc cu niciun gram mai puțin. Și asta este greu.
Este greu pentru că autentic înseamnă acceptare dincolo de exprimarea ei verbală. Înseamnă să continui să îți dorești să vezi omul respectiv la fel de des, înseamnă să continui să râzi cu el sau ea și să îi poți vorbi despre orice, indiferent de diferența de opinii. Este teribil de greu. Pentru că uneori ceea ce bunul nostru prieten decide să facă, contravine puternic uneia sau mai multor valori ale noastre.
Poate că suntem o fire conservatoare, poate că vedem familia într-un anume fel, poate că avem o religie în care credem cu tot dinadinsul și poate că prietena noastră decide să ducă o viață total diferită de ceea ce înțelegem noi ca fiind corect, moral sau important.
Se poate pune întrebarea ”dar cum de ne-am împrietenit? Nu ne împrietenim cu oameni cu valori asemănătoare?” Ba da. Și ba nu. Valorile se schimbă pentru unii dintre noi în timp. Prioritățile se schimbă. Unii rămân și alții pleacă. Cu toate acestea, tind să cred că prietenia rămâne o chestiune de esență.
Și când spun esență, mă gândesc de asemenea la intimitate. Atâta timp cât încă vezi esența celuilalt și încă iubești asta în el, atâta timp cât vă respectați reciproc și există încă deschiderea și intimitatea reală din interacțiunile voastre, ce drept ai tu să judeci fapte pe care tu le-ai face diferit? Ajungi doar să judeci prea mult și să iubești prea puțin.
Și hai să fim serioși și sinceri. Cu prietenii ar trebui să fie ușor să le acceptăm deciziile și faptele, oricât ne-ar părea ele de controversate. Nu trăim noi cu ele zilnic. Noi doar sprijinim. Ajutăm cât și cum putem. Nu bucurăm sau plângem împreună cu prietenii noștri. Cu deciziile partenerului de viață, omul cu care trăiești zi de zi, acolo putem începe o cu totul altă poveste. Acolo impactul zilnic, fizic și emoțional asupra noastră este altul. Dar asta este altă poveste, pentru altă dată.
Așadar. Cât de mult avem dreptul să ne judecăm prietenii? Nu mai bine îi iubim atât pentru ceea ce sunt dar mai ales în ciuda a ceea ce sunt sau aleg?
